StiripesurseȘtirile zileiBiden NU va prezenta scuze la Hiroshima pentru bombardamentul atomic american...

Biden NU va prezenta scuze la Hiroshima pentru bombardamentul atomic american din 1945

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden nu intenţionează să prezinte scuze în numele Statelor Unite pentru folosirea bombei atomice la Hiroshima în 1945, a declarat consilierul său de securitate naţională, Jake Sullivan, înaintea summitului G7 care va avea loc în acest oraş din vestul Japoniei, transmit Kyodo şi dpa, potrivit agerpres.

‘Preşedintele nu va face o declaraţie în Parcul Memorialului Păcii. El va participa cu ceilalţi lideri ai G7 la o depunere de coroane şi la alte câteva evenimente’, le-a spus Sullivan reporterilor la bordul avionului prezidenţial american Air Force One, înaintea sosirii în Japonia joi.

Citeşte şi: Parlamentul European recomandă RECUNOAŞTEREA Kosovo – Black News

Întrebat direct despre posibile scuze, Sullivan a răspuns cu un scurt ‘Nu’. Acesta nu este un moment bilateral între SUA şi Japonia, a adăugat el.

Biden, ‘ca unul din liderii G7, îşi va arăta respectul atât faţă de istorie, cât şi faţă de prim-ministrul (japonez Fumio) Kishida, care este din Hiroshima’ şi o reprezintă ca deputat, a mai spus Sullivan.


Joe Biden va participa de vineri, aşa cum era programat, la summitul G7 de trei zile, după ce a anulat în ultimul moment alte escale planificate pentru a reveni în SUA pentru negocierile privind ridicarea plafonului datoriei.

O bombă atomică lansată de aviaţia americană la 7 august 1945 a devastat Hiroshima, omorând pe loc, după estimări, 70.000 de oameni şi alţi 70.000-80.000 în lunile următoare.

O a doua bombă a fost aruncată asupra oraşului Nagasaki trei zile mai târziu.

Joe Biden este al doilea preşedinte american în funcţie, după Barack Obama în mai 2016, care vizitează Hiroshima.

Obama s-a întâlnit atunci cu supravieţuitori şi a chemat la o lume fără arme nucleare, însă nu a prezentat scuze.

Biden a aterizat joi la baza americană de la Iwakuni, situată la 50 km sud-vest de Hiroshima, după care a avut discuţii tete-a-tete cu Kishida pentru a reconfirma tăria alianţei dintre cele două state.

Citeşte şi: Washingtonul spune că o baterie de rachete Patriot a fost avariată în Ucraina

El urmează să viziteze Muzeul Memorial al Păcii de la Hiroshima împreună cu ceilalţi lideri ai G7 înaintea startului discuţiilor. Acestea se vor axa pe probleme globale cheie, de la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, la lanţurile de aprovizionare şi energia curată până la inteligenţa artificială şi dezarmarea nucleară.

Potrivit lui Sullivan, vor fi abordate de asemenea preocupări şi probleme legate de China. ‘Cred că veţi vedea o aliniere şi convergenţă în jurul principiilor fundamentale ale abordării noastre cu privire la China’, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.