StiripesurseȘtirile zileiBiden o numeşte pe Susan Rice pe postul de consilier de...

Biden o numeşte pe Susan Rice pe postul de consilier de politică internă la Casa Albă

Publicat:

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a anunţat joi noi nominalizări în viitorul său cabinet, în continuare marcate de diversitate, printre ele fiind şi propunerea ca Susan Rice să conducă Consiliul de Politică Internă de la Casa Albă, relatează AFP, scrie agerpres.

Fostă consilieră de securitate naţională a lui Barack Obama, Susan Rice, o afro-americană de 56 de ani, “se numără printre responsabilii guvernamentali cei mai calificaţi şi experimentaţi din ţara noastră şi are competenţele necesare pentru a valorifica puterea guvernului federal cu scopul de a-i servi pe americani”, a scris într-un comunicat echipa de tranziţie a lui Joe Biden.

Citește și : Arabia Saudită APROBĂ vaccinul Pfizer-BioNTech

Fostă ambasadoare a SUA la ONU, Susan Rice s-a numărat chiar printre favoriţii la postul de secretar de stat, care i-a fost în cele din urmă atribuit lui Antony Blinken. Ea fost de asemenea prezentată în această vară ca o potenţială candidată la postul de vicepreşedinte, care a fost însă ocupat în cele din urmă de Kamala Harris.

Preşedintele democrat ales i-a nominalizat, pe de altă parte, pe Tom Vilsack pentru Departamentul Agriculturii, post pe care l-a ocupat de-a lungul preşedinţiei Obama (2008-2016), Marcia Fudge, membră a Camerei Reprezentanţilor, pentru Departamentul Locuinţelor, Denis McDonough, fost şef de cabinet al lui Barack Obama, pentru conducerea Departamentului pentru Veterani, şi Katherine Tai, o avocată specializată în chestiuni de liber-schimb şi în problema Chinei, pentru postul influent de şef al Biroului pentru Politici Comerciale (USTR).


În cazul confirmării de către Senat, aceasta din urmă va fi “prima americană de origine asiatică şi prima femeie de culoare care va ocupa acest post”, precizează echipa Biden.

Citește și : Premierul demisionar al Libanului, INCULPAT pentru catastrofa din Beirut

Una din marile voci din ‘Congressional Black Caucus’, grupul parlamentar care adună aleşi afroamericani, Marcia Fudge va fi “prima femeie din ultimii peste 40 de ani şi a doua femeie de culoare din istorie” la conducerea Departamentului Locuinţelor.

Insistând asupra “competenţelor” lor, Joe Biden a precizat în comunicat că acest grup “va aduce cel mai înalt nivel de experienţă, de compasiune şi de integritate pentru a rezolva problemele şi pentru a extinde perspectivele posibile pentru americani în faţa provocărilor dificile” actuale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.