Biden: ‘Refuzul’ lui Trump de a-i condamna pe adepţii supremaţiei albilor este ‘uluitor’

Publicat:

Candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden a considerat vineri ”uluitor” ”refuzul” lui Donald Trump de a-i condamna pe adepţii supremaţiei albilor, afirmaţie făcută într-un discurs rostit în statul-cheie Michigan, cu 18 zile înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, relatează AFP, potrivit agerpres.

Fostul vicepreşedinte american a făcut aceste afirmaţii alături de guvernatoarea de Michigan, Gretchen Whitmer, un adversar ferm al lui Donald Trump şi care fost recent vizată de un complot al unor indivizi de extremă dreapta care intenţionau să o răpească şi să o ”judece” pentru ”trădare”.


Citește și : SUA critică refuzul Chinei de participare la Noul Tratat START

”Nu vă înşelaţi, sunt terorişti din interior”, a declarat Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, la Southfield, în faţa a aproximativ 20 de invitaţi şi jurnalişti.

“Acesta este genul de comportament la care ne putem aştepta de la gruparea Stat Islamic”, a adăugat el. ”Aceasta ar trebui să şocheze conştiinţa tuturor americanilor, iar refuzul de a-i condamna pe aceşti tipi este uluitor”, a insistat el.

”Nu există loc pentru ură în America”, a reafirmat Joe Biden, promiţând încă o dată că îi va aduce pe americani împreună dacă va fi ales.

Pe Twitter, preşedintele republican nu şi-a exprimat nicio îngrijorare pentru Gretchen Whitmer în ziua anunţării complotului, pe 8 octombrie.

”În loc să-mi mulţumească” pentru acţiunea FBI, ”ea mă numeşte adept al supremaţiei albilor”, a scris el. ”Nu tolerez nicio violenţă extremă”, a adăugat preşedintele american pe reţeaua de socializare.

Miliardarul republican fusese anterior criticat pentru că a evitat să-i condamne explicit pe adepţii supremaţiei albilor în timpul primei dezbateri împotriva lui Joe Biden din 29 septembrie.

Citește și : Numărul cazurilor de COVID-19 a explodat în Europa în ultima săptămână

Treisprezece bărbaţi, şapte dintre ei având legături cu o grupare de extremă dreapta intitulată Wolverine Watchmen, au fost arestaţi în Statele Unite sub acuzaţia că au conspirat pentru răpirea guvernatoarei din Michigan, atacarea legislativului acestui stat şi ameninţarea forţelor de ordine, au anunţat procurorii, noteată Reuters şi AFP.

Conform plângerii penale înaintate de procurorii statului Michigan şi cei federali, suspecţii au complotat să o răpească pe guvernatoarea Gretchen Whitmer, o democrată care a intrat în conflict public cu preşedintele republican Donald Trump în ce priveşte restricţiile în criza epidemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.