Biden şi Mitsotakis salută relaţia greco-americană care ‘niciodată nu a fost mai bună’ (VIDEO)

Publicat:

Preşedintele american, Joe Biden, şi premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, au afirmat luni la Casa Albă ca relaţia dintre cele două ţări “niciodată nu a fost mai bună”, scrie AFP, potrivit agerpres.

Şeful guvernului elen, primit în Biroul Oval, le-a declarat jurnaliştilor că vizita sa este “o oportunitate de a face un bilanţ al relaţiei noastre care, cred sincer, nu a fost niciodată mai bună”.


Citește și : Putin: Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO nu este o problemă pentru Rusia

“La fel şi eu”, a fost de acord Joe Biden, pentru care parteneriatul dintre cele două ţări este “mai important ca niciodată”.

Preşedintele democrat a spus că părinţii fondatori ai naţiunii americane au fost inspiraţi de marii gânditori ai democraţiei din Grecia antică, în timp ce Kyriakos Mitsotakis a subliniat că independenţa americană a fost un reper în lupta pentru independenţa Greciei, lansată în 1821.

Joe Biden l-a primit pe şeful executivului grec pentru a marca, cu oarecare întârziere, bicentenarul acestei independenţe.

Cei doi lideri urmau să discute în special despre sprijinul pentru Ucraina împotriva Rusiei şi despre NATO, din care Grecia este membră.

Citește și : Putin: Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO nu este o problemă pentru Rusia

Întâlnirea lor a avut loc în contextul în care Turcia ameninţă că se va opune intrării Suediei şi Finlandei în Alianţa atlantică.

Turcia şi Grecia au promis după invazia Ucrainei “să se concentreze pe ceea ce le uneşte”, dar relaţia lor traversează regulat zone turbulente, Ankara şi Atena acuzându-se frecvent de încălcarea apelor teritoriale şi a spaţiului aerian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.