Biden: SUA sunt în mod ferm alături de Ucraina şi nu vor ezita să îşi susţină aliaţii

Publicat:

Biden: SUA sunt în mod ferm alături de Ucraina şi nu vor ezita să îşi susţină aliaţii

SUA sunt în mod ferm alături de Ucraina şi nu vor ezita să îşi susţină aliaţii, a dat asigurări sâmbătă preşedintele american Joe Biden, informează AFP.

“Suntem în mod ferm alături de aliaţii noştri, de Franţa. Repet, nu vom ezita” (să-i susţinem), a declarat Biden în timpul unei conferinţe de presă la Paris, alături de preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit stiripesurse.


Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

 

Înainte de aceasta, Macron a salutat “loialitatea” preşedintelui american, în care vede un “partener care iubeşte şi respectă europenii”.

De asemenea, după anunţarea eliberării a patru ostatici israelieni în Gaza, Joe Biden a dat asigurări că SUA vor continua să se mobilizeze până când toţi ostaticii vor fi eliberaţi.

“Nu vom înceta să lucrăm până când toţi ostaticii vor reveni acasă la ei”, a declarat Joe Biden.

La rândul său, Emmanul Macron a salutat eliberarea celor patru ostatici.

Militarii israelieni au anunţat sâmbătă că au eliberat din zona centrală a Fâşiei Gaza patru ostatici în viaţă.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

În timpul conferinţei de sâmbătă de la Paris, Macron şi Biden au afişat unitatea lor în faţa provocărilor transatlantice, începând cu războiul din Ucraina şi terminând cu spectrul unei posibile reveniri a lui Donald Trump. Fostul preşedinte american ameninţă în mod regulat că SUA nu vor mai participa la apărarea europenilor în faţa Rusiei în cadrul NATO dacă el va fi reales în noiembrie şi dacă aceste state nu îşi vor majora contribuţiile financiare la organizaţia transatlantică.

De asemenea, remarcă AFP, Washingtonul se abţine în a urma toate elanurile preşedintelui francez, de exemplu cel privind eventuala trimitere a unor instructori militari pe teritoriul ucrainean.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor Acţiunile companiilor americane CrowdStrike, specializată în securitate cibernetică, şi Microsoft au scăzut...

Cum s-ar desfăşura procesul pentru eventuala înlocuire a lui Biden în cursa electorală ?

Cum s-ar desfăşura procesul pentru eventuala înlocuire a lui Biden în cursa electorală ? Ideea înlocuirii lui Joe Biden cu un alt candidat la...

Apele Pământului pierd rapid oxigen. Aceasta este una dintre cele mai mari amenințări la adresa sistemului de susținere a vieții de pe planetă

Apele Pământului pierd rapid oxigen. Aceasta este una dintre cele mai mari amenințări la adresa sistemului de susținere a vieții de pe planetă O echipă...

Evenimentele Zilei de 21 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 21 iulie în Istorie 21 iulie este a 202-a zi a calendarului gregorian și a 203-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.