StiripesurseȘtirile zileiBiden subliniază importanţa 'securităţii energetice' la o conferinţă privind clima

Biden subliniază importanţa ‘securităţii energetice’ la o conferinţă privind clima

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe a marilor economii dedicată combaterii schimbărilor climatice, că invazia rusă din Ucraina demonstrează importanţa energiilor regenerabile pentru securitatea naţională, precum şi pentru lupta împotriva crizei climatice, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Atacul brutal şi neprovocat al Rusiei împotriva vecinei sale, Ucraina, a alimentat o criză energetică mondială şi a făcut încă şi mai clară nevoia de a atinge o securitate energetică fiabilă şi pe termen lung”, a declarat el în deschiderea acestui forum la care a invitat principalele economii ale lumii.

Citește și :  De la ‘Watergate’ la ‘Partygate’: 50 de ani de la apariţia unui sufix asociat scandalurilor

Este pentru a treia oară când liderul american, sub presiune în SUA din cauza inflaţiei galopante legate în special de creşterea preţurilor la carburanţi, reuneşte Forumul marilor economii privind clima şi energia (MEF).

Această conferinţă “se înscrie în cadrul eforturilor preşedintelui de a utiliza toate mijloacele de care dispune pentru a aborda criza climatică mondială, pentru a răspunde urgent la creşterea preţurilor exacerbată de războiul declanşat de Rusia în Ucraina şi pentru a pune SUA şi pe aliaţii lor pe calea securităţii energetice şi alimentare durabile”, a explicat anterior executivul american.


Ar trebui să fie cea mai mare reuniune pe această temă a liderilor ONU înainte de viitoarea conferinţă a ONU privind schimbările climatice, care va avea loc în noiembrie în Egipt.

China nu este totuşi reprezentată nici de emisarul său privind clima, nici de preşedintele său Xi Jinping, a precizat Casa Albă. De asemenea, pe lista oficială de participanţi nu figurează nici India, un emiţător major de gaze cu efect de seră.

Citește și : Consiliului Europei constată progrese şi lipsuri în protecţia femeilor din România împotriva violenţei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 25 iulie în Istorie

25 iulie este a 206-a zi a calendarului gregorian și a 207-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 25 iulie (BOR) Adormirea Sfintei Ana, mama...

Fiica cea mică a lui Brad Pitt și Angelina Jolie cere eliminarea numelui ‘Pitt’

Fiica cea mică a lui Brad Pitt și Angelina Jolie, Vivienne, a depus o cerere pentru eliminarea numelui de familie „Pitt”. Ea este al...

Cum să scapi de păianjenii și muștele din casa ta pe timpul verii

În timpul verii, insectele sunt mai prezente în case. Geamurile și ușile deschise pot invita păianjenii și muștele înăuntru. Câteva sfaturi ce te ajută...

Ai mâncat salată verde recent? Simptomele care pot indica o infecție periculoasă

Un focar de ciclosporioză, legat de salata iceberg tăiată, afectează mai multe state din SUA. Mulți oameni se întreabă dacă ar trebui să fie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.