Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, va participa, vineri, la o reuniune specială, prin videoconferinţă, cu liderii din Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7) şi cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pe tema modalităţilor de susţinere Ucrainei, informează mediafax.
Reuniunea este dedicată continuării “coordonării eforturilor de susţinere a Ucrainei şi de tragere la răspundere a Rusiei pentru acest război”, a declarat joi seară Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA, citată de postul de televiziune CNN.
Citește și : Statele Unite intenţionează să nominalizeze ‘rapid’ un candidat pentru funcţia de preşedinte al Băncii Mondiale
“În urmă cu un an, acest Grup s-a reunit la doar câteva ore după ce tancurile ruse pătrunseseră în Ucraina, pentru a impune costuri fără precedent pentru (preşedintele Vladimir) Putin şi pentru acoliţii acestuia. Am colaborat pentru a furniza Ucrainei asistenţa de securitate, economică şi bugetară, umanitară şi în materie de energie”, a notat oficialul american.
“Grupul G7 a devenit o ancoră a reacţiei noastre puternice şi unitare faţă de Rusia. Mâine, liderii vor discuta despre modul în care vom continua să susţinem Ucraina, de a continua să intensificăm presiunile asupra lui Putin şi asupra celor care îi facilitează agresiunea”, a subliniat Karine Jean-Pierre.
Citește și : Polonia instalează bariere antitanc la frontiera cu Rusia şi Belarus











