StiripesurseȘtirile zileiBiden vrea competiţie responsabilă cu China şi acţiuni comune pentru stabilitate

Biden vrea competiţie responsabilă cu China şi acţiuni comune pentru stabilitate

Publicat:

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a pledat, la întâlnirea în Indonezia cu omologul său chinez, Xi Jinping, pentru competiţie responsabilă în relaţia cu Beijingul şi pentru cooperare în gestionarea unor probleme internaţionale precum modificările climatice şi criza economică, informează mediafax.

“Preşedintele Joseph R. Biden s-a întâlnit luni, 14 noiembrie, cu preşedintele Republicii Populare China, Xi Jinping, în Bali, Indonezia. Cei doi lideri au discutat deschis despre priorităţile şi intenţiile fiecărei părţi într-o serie de probleme. Preşedintele Biden a explicat că Statele Unite vor continua să concureze în mod viguros cu China, inclusiv prin investiţii în surse de putere pe plan intern şi prin alinierea eforturilor cu aliaţii şi partenerii din întreaga lume. A reafirmat că această competiţie nu trebuie să degenereze în conflict şi a subliniat că Statele Unite şi China trebuie să gestioneze responsabil competiţia şi să menţină deschise liniile de comunicaţii”, anunţă Preşedinţia SUA,.

Citește și: ATAC armat într-un campus universitar din SUA! Trei oameni au fost UCIȘI și alți doi răniți

“Preşedintele Biden a subliniat că Statele Unite şi China trebuie să colaboreze pentru abordarea unor probleme internaţionale, precum schimbările climatice, stabilitatea macroeconomică globală, inclusiv măsuri de reducere a datoriilor, securitatea în materie de sănătate şi securitatea alimentară globală, întrucât comunitatea internaţională are aşteptări în aceste direcţii. Cei doi lideri au convenit să numească doi oficiali de rang înalt care să menţină comunicarea şi să aprofundeze eforturile constructive în aceste probleme şi în altele. Au salutat eforturile actuale de abordare a temelor specifice din relaţiile SUA-China şi au încurajat înregistrarea de progrese asupra mecanismelor existente, inclusiv prin grupuri comune de lucru. De asemenea, au evocat importanţa relaţiilor dintre poporul american şi cel chinez”, subliniază Casa Albă.

Citește și: Apar noi detalii despre TERORISTA din Istanbul! Se pregătea să fugă în Grecia


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alegerile din Găgăuzia ar putea fi organizate după sistemul electoral proporțional

Desfășurarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei în baza sistemului electoral proporțional a fost discutată de președintele Maia Sandu cu deputații de la Comrat....

Vasile Tofan NU va tolera salariile „nesimțite” din sistem

Premierul desemnat Vasile Tofan a declarat că împărtășește revolta oamenilor față de salariile excesive din sectorul public și a calificat unele cazuri prezentate în...

VIDEO Premierul desemnat abordează reformele din Justiţie

Premierul desemnat Vasile Tofan susține că reforma justiției începe să producă rezultate, însă consideră că procesul este departe de a fi încheiat și că...

Usatîi s-a inspirat din Cupa Mondială şi o compară pe Maia Sandu cu Lionel Messi: ‘PAS este Argentina obosită!’

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a recurs la o comparație inspirată din fotbal înaintea ședinței Parlamentului în care Guvernul condus de premierul desemnat Vasile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.