Bilanţul morţilor a urcat la 41 după luptele de la frontiera Kârgâzstan-Tadjikistan

Publicat:

Bilanţul morţilor a urcat la cel puţin 41 vineri, la o zi după ce o dispută pentru accesul la apă a condus la ciocniri sângeroase la frontieră între trupele Kârgâzstanului şi Tadjikistanului, relatează DPA, potrivit agerpres.  

Autorităţile au anunţat de asemenea peste 200 de răniţi, în timp ce tensiunile sunt încă puternice între cele două foste republici sovietice.


Citește și : Şapte credincioşi musulmani au fost ucişi de talibani la ieşirea dintr-o moschee din Afganistan

Ultimele violenţe au fost declanşate de instalarea unei camere de supraveghere miercuri de către tadjici. Grănicerii kârgâzi de lângă satul Kok-Tash au cerut oprirea acestei lucrări, apoi localnici din ambele ţări s-au implicat aruncând pietre.

Situaţia s-a deteriorat joi când au avut loc schimburi de tiruri între părţi şi un avanpost militar tadjic a fost ars.

Vineri, Kârgâzstanul a acuzat trupele tadjice că folosesc lansatoare de grenade. Ministerul Sănătăţii de la Bişkek a anunţat 31 de morţi şi 154 de răniţi.

Între timp, au fost raportaţi 10 morţi şi aproximativ 90 de răniţi în Tadjikistan, potrivit website-ului Asia-Plus. Nu a existat o confirmare oficială a acestor cifre.

Zona de tensiuni este controlată de Kârgâzstan. Apa dintr-un canal alimentează un rezervor care este una dintre cele mai importante surse de apă pentru oameni în regiunea Batken. Dar Tadjikistanul susţine că ar trebui să aibă acces la apă, citând hărţi mai vechi.

Ambele ţări au declarat de asemenea că speră să calmeze lucrurile. Kârgâzstanul a notat că trebuie să mute 20.000 de cetăţeni în siguranţă, pe fondul unor informaţii privind atacuri şi incendierea de locuinţe şi magazine.

Citește și : Birourile regionale ale organizaţiei lui Navalnîi au fost incluse pe lista organizaţiilor ‘extremiste şi teroriste’

Rusia a chemat de asemenea la calm şi s-a oferit să medieze.

Ambele ţări au devenit independente după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991. Cu toate acestea, disputele de-a lungul frontierei lor comune de aproape 1.000 de kilometri sunt obişnuite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.