StiripesurseȘtirile zileiBilanţul persoanelor strămutate în urma tsunamiului care a lovit Indonezia a...

Bilanţul persoanelor strămutate în urma tsunamiului care a lovit Indonezia a crescut la peste 40.000

Publicat:

Bilanţul persoanelor strămutate în urma tsunamiului care a lovit regiunile de coastă din insulele indoneziene Java şi Sumatra a crescut la peste 40.000, a anunţat vineri un oficial, potrivit dpa, scrie agerpres.

Agenţia indoneziană pentru gestionarea dezastrelor a precizat că numărul celor strămutaţi a ajuns la 40.386 după ce salvatorii au reuşit să ajungă în zone izolate inaccesibile anterior şi să-i evacueze şi pe locuitorii acestor regiuni.

Citește și : Trump consideră că democrații sunt responsabili pentru „shutdown”-ul din SUA

Mai mulţi săteni din Sebesi, o insulă din apropierea vulcanului Anak Krakatoa din strâmtoarea Sunda, au fost strămutaţi în regiunea Lampung Selatan, le-a declarat ziariştilor purtătorul de cuvânt al agenţiei, Sutopo Purwo Nugroho.

“Insula este situată la circa 19 kilometri de vulcan. Are o populaţie de 2.814 locuitori, dintre care 1.600 au fost evacuaţi de pe insulă. Vom continua să evacuăm şi restul sătenilor”, a mai spus acesta.


Bilanţul deceselor a fost revizuit în scădere de la 430 de morţi la 426, după ce verificările au scos la iveală că mai multe victime au fost raportate de două ori în districtele Pandeglang şi Serang, două dintre cele cinci districte afectate de tsunamiul care a lovit provinciile Lampung şi Banten.

În cele două districte din provincia Banten se află mai multe plaje preferate de turişti şi numeroase case de vacanţă. Regiunea era înţesată de turiştii veniţi pentru a-şi petrece weekendul dinaintea Crăciunului când tsunamiul a lovit zona sâmbăta trecută.

“Bilanţul răniţilor a ajuns la 7.202, iar 23 de persoane sunt date dispărute”, a spus Nugroho.

Citește și : Secretarul general al NATO va efectua o vizită ofială în Georgia în martie 2019

Vulcanul, ale cărui erupţii din săptămâna trecută au provocat un tsunami tăcut, continuă să arunce coloane de cenuşă fierbinte în atmosferă, însă vântul care bate predominant în direcţia sud-vest direcţionează cenuşa spre Oceanul Indian.

Miercuri, vântul sufla predominant spre est, direcţionând coloana de cenuşă spre Cilegon şi Serang, două oraşe în Banten. “Şase zboruri internaţionale şi trei interne au fost redirecţionate din cauza erupţiilor”, a spus Nugroho.

Autorităţile au ridicat joi gradul de alertă pentru vulcan la cel de-al doilea nivel şi au extins zona de restricţionare a accesului de la o rază de trei kilometri de crater la una de cinci kilometri împrejurul craterului.

Locuitorii din regiunile de coastă au fost sfătuiţi să rămână la o distanţă cuprinsă între 500 de metri şi 1 kilometru faţă de ţărm, existând în continuare pericolul unui alt tsunami provocat de erupţiile vulcanice care continuă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.