StiripesurseȘtirile zileiBilanţul tragic al prăbuşirii unui imobil în Florida a urcat la...

Bilanţul tragic al prăbuşirii unui imobil în Florida a urcat la 79 de morţi; o pisică a fost găsită în viaţă

Publicat:

Bilanţul tragic al prăbuşirii unui imobil în statul american Florida continuă să crească, după ce autorităţile au anunţat vineri descoperirea a 15 cadavre, astfel că numărul deceselor a ajuns la 79, singurul “mic miracol” fiind descoperirea unui pisici în viaţă la 16 zile de la producerea dramei, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Din cele 79 de victime, 53 au fost identificate, iar 61 de persoane despre care se crede că ar fi fost de asemenea în imobil la momentul prăbuşirii sunt încă date dispărute, a spus primarul comitatului Miami-Dade, Daniella Levine Cava, într-o conferinţă de presă.

Citește și : Ruşii pun pe hârtie condiţiile în care vor invada Afganistanul

Ea a salutat totuşi “un mic miracol care poate aduce puţină alinare unei familii în suferinţă”. Pisica Binx, de culoare neagră, a fost descoperită în viaţă în apropierea unor dărâmături de la Champlain Towers South la peste două săptămâni de la catastrofă şi a fost predată proprietarilor, o familie în care mama şi fiica au fost rănite în timp ce fugeau din clădire, iar tatăl se numără printre dispăruţi.

După ce au sperat timp de câteva zile că ar mai putea exista supravieţuitori, autorităţile au fost nevoite să decidă miercuri oprirea operaţiunilor de salvare. Însă operaţiunile de căutare a corpurilor neînsufleţite ale victimelor continuă.


Pe 24 iunie noaptea, imobilul Champlain Towers South s-a surpat parţial într-un mod încă în mare măsură de neînţeles, deşi structura clădirii părea degradată pe alocuri.

Citește și : Străinii care vin în UK ar putea scăpa de carantină dacă sunt vaccinaţi complet

Restul clădirii a fost supus unei demolări controlate duminică, ceea ce a permis echipelor să avanseze prin zone inaccesibile anterior.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.