Bill Gates va fi primit de preşedintele chinez Xi Jinping

Publicat:

Cofondatorul companiei Microsoft, Bill Gates, va fi primit vineri la Beijing de preşedintele chinez Xi Jinping, cu ocazia primei sale vizite în această ţară după mai mult de trei ani, a anunţat televiziunea de stat CCTV, informează AFP, potrivit agerpres.

O astfel de întrevedere este foarte rară pentru un om de afaceri american, doar câţiva au fost primiţi individual de Xi, printre care directorul executiv al Apple, Tim Cook, şi cel al companiei Amazon, Jeff Bezos.


Citeşte şi: Ucraina se pregătește pentru o ofensivă ‘îndelungată și sângeroasă’ – Black News

Sosit miercuri seara în capitala chineză, miliardarul american a declarat că a venit în China pentru a se întâlni şi discuta cu parteneri din Fundaţia Bill&Melinda Gates asupra unor subiecte legate de dezvoltare şi de sănătate.

Fundaţia sa a anunţat joi că va dona 50 de milioane de dolari (45,7 milioane de euro) pentru a susţine eforturile Chinei în lupta împotriva paludismului şi tuberculozei.

Ea îşi va reînnoi de asemenea cooperarea cu Institutul pentru Descoperirea de Medicamente pentru Sănătatea Mondială (GHDDI) – fondat la Beijing de Bill Gates -, cu autorităţile municipale ale Beijingului şi cu responsabilii prestigioasei universităţi Tsinghua.

“China a realizat progrese considerabile în materie de reducere a sărăciei şi ameliorării sănătăţii în ţară”, a apreciat Gates joi, în timpul unui discurs la GHDDI.

“Sper că Beijingul va putea juca un rol şi mai important pentru a face faţă provocărilor actuale, în special celor cu care se confruntă ţările africane”, a adăugat el.

Cu această deplasare, cofondatorul Microsoft urmează exemplul altor giganţi ai economiei americane, printre care patronul Tesla, Twitter şi SpaceX, Elon Musk, venit în luna mai în China.

Musk s-a întâlnit cu responsabili ai guvernului chinez şi a vizitat imensa uzină a mărcii sale de maşini electrice la Shanghai, unde a putut discuta cu personalul.

Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, un alt actor economic major, s-a deplasat în China la începutul lunii iunie, în timp ce directorul Apple, Tim Cook, a fost la Beijing în martie. Cook a salutat o relaţie “simbolică” a companiei sale cu China.

Citeşte şi: CIA avertizase Ucraina să NU se atingă de Nord Stream – Black News

Alţi mari directori americani, precum cel al Starbucks sau al General Motors, s-au deplasat de asemenea în China în ultimele săptămâni, pentru a se întâlni acolo cu reprezentanţi ai guvernului chinez.

Călătoriile de afaceri au fost reluate după ce China a renunţat la politica sa sanitară supranumită “zero COVID” şi şi-a redeschis frontierele anul acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 18 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 18 iulie în Istorie   18 iulie este a 199-a zi a calendarului gregorian și a 200-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 18 iulie 2024

Horoscop 18 iulie 2024 Astrologii prevăd o zi cu mare potenţial în dragoste pentru unele zodii, dar şi probleme la muncă sau de comunicare pentru alte...

Cu ce l-a ‘sedus’ românca Iasmina Hill pe milionarul american care administrează Statuia Libertății

Cu ce l-a 'sedus' românca Iasmina Hill pe milionarul american care administrează Statuia Libertății Povestea de dragoste dintre timişoreanca Iasmina Hill (fostă Milutinovoci) şi milionarul...

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american După ce administraţia Biden a anunţat că interzice vânzarea şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.