StiripesurseȘtirile zileiBiologii vor să salveze cât mai mulţi koala din Australia

Biologii vor să salveze cât mai mulţi koala din Australia

Publicat:

Cercetători susţinuţi de San Diego Zoo se luptă să salveze cât mai mulţi koala a căror viaţă este ameninţată de puternicele incendii de vegetaţie care afectează Australia, transmite vineri DPA, potrivit agerpres.

Conform reprezentanţilor parcului zoologic din San Diego, o echipă de biologi care acţionează în masivul Blue Mountains – locul unde trăieşte populaţia de koala cu cea mai mare diversitate genetică din Australia – a reuşit luna trecută să captureze şi să salveze din calea flăcărilor 12 astfel de marsupiale, ce au fost mutate la o grădină zoologică din Sydney până va trece pericolul şi vor putea fi eliberate din nou în mediul natural.

Citeşte şi: La intervenţia Rusiei, Israelul eliberează un spion sirian

Cercetătorii vor reveni în zona Munţilor Albaştri pentru a căuta animale rănite şi a evalua pagubele produse asupra habitatului acestora. Reprezentanţii San Diego Zoo au anunţat că “pun la dispoziţie resursele necesare pentru a se asigura că populaţia de koala se va reface după incendii”. Costurile acestui efort, ce ar putea să dureze mai mulţi ani, nu sunt cunoscute.

Din luna septembrie, când a început aşa-numitul sezon australian al incendiilor, zeci de incendii de vegetaţie au distrus peste 10,3 milioane de hectare, o suprafaţă de mărimea Coreei de Sud. Cel puţin 27 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 2.000 de gospodării au fost distruse complet. După unele estimări, peste 1 miliard de animale (fără a pune la socoteală insectele şi alte nevertebrate) au murit în aceste incendii.


În regiunea Blue Mountains, din statul australian New South Wales, au ars peste 1 milion de hectare de teren. Această regiune face parte din Patrimoniul UNESCO al umanităţii din anul 2000 datorită “resurselor sale naturale semnificative”, printre care 96 de specii diferite de eucalipt – arbori ce oferă atât adăpost cât şi hrană pentru koala.

Incendiile care mistuie zone extinse din statul australian New South Wales (NSW) au ucis peste 2.000 de koala din octombrie, au anunţat în urmă cu o lună experţi în cadrul unei unei anchete parlamentare. Distrugerea este atât de extinsă, încât “probabil că nu vom găsi niciodată corpurile acestora”, a subliniat luni unul dintre aceşti specialişti cu privire la populaţia de koala şi habitatul acestora.

Citeşte şi: Japonia cere ajutor la Interpol pentru arestarea Carolei Ghosn

Potrivit specialistului în ecologie Dailan Pugh, preşedintele grupului de protecţie a mediului North East Forest Alliance, peste 2.000 de koala ar fi pierit în incendiile care au devastat până la o treime din habitatul acestora de pe coasta nordică a NSW.

În ultimii ani, habitatele acestor marsupiale fuseseră deja afectate pentru a face loc agriculturii şi dezvoltării urbane.

Experţii au declarat în timpul anchetei că aceste incendii au crescut riscul de dispariţie al speciei. Koala sunt listaţi ca animale vulnerabile în statele New South Wales şi Queensland.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.