StiripesurseExterneBioNTech NU garantează eficacitatea maximă a vaccinului dacă a doua doză...

BioNTech NU garantează eficacitatea maximă a vaccinului dacă a doua doză este amânată

Publicat:

Laboratorul BioNTech a avertizat marţi că eficacitatea maximă a vaccinului său împotriva COVID-19 nu a fost demonstrată în cazul în care inocularea celei de-a doua doze este amânată, o strategie pusă în aplicare sau luată în considerare de mai multe state în vederea vaccinării unui număr mai mare de persoane, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Eficacitatea şi siguranţa vaccinului nu au fost evaluate pentru alte scheme de dozare” în afara celor două injecţii realizate la distanţă de 21 de zile, aplicate în studiul clinic, a explicat compania germană care a dezvoltat împreună cu americanii de la Pfizer primul vaccin autorizat în Statele Unite ale Americii şi în Uniunea Europeană (UE).

Citește și : Boris Johnson impune LOCKDOWN naţional în UK

Pe fondul stocurilor limitate ale acestui produs, Danemarca a anunţat luni spaţierea celor două doze până la şase săptămâni. Marea Britanie, care a autorizat vaccinul înaintea UE, la începutul lunii decembrie, permite o perioadă de până la 12 săptămâni între cele două injecţii.

”Astfel, vom putea acum să vaccinăm mai mulţi oameni”, a explicat directorul agenţiei naţionale de sănătate din Danemarca, Soren Brostrom, intervievat de televiziunea publică TV2. El a subliniat că această analiză se bazează pe documentaţia prezentată de laboratoare, potrivit căreia a doua doză poate fi administrată ”între 19 şi 42 de zile” după prima.


În Germania, ministrul Sănătăţii a solicitat autorităţilor din domeniul sanitar să evalueze opţiunile de amânare a administrării celei de-a doua doze, potrivit unui document consultat luni de AFP.

“Chiar dacă există date care demonstrează că există o protecţie parţială la 12 zile de la prima doză, nu există date care să demonstreze că protecţia se menţine după 21 de zile”, a explicat un purtător de cuvânt al BioNTech.

”Estimăm că o a doua injecţie este necesară pentru a asigura o protecţie maximă împotriva bolii”, a adăugat compania cu sediul în Mainz, specializată în ARN mesager.

Citeşte şi: Bulgaria îşi REDESCHIDE grădiniţele şi şcolile primare

Cu toate acestea, ”deciziile asupra regimurilor de dozare alternative sunt luate de autorităţile sanitare naţionale” cu care laboratorul se află în ”dialog permanent”.

Deciziile vizează în Danemarca şi vaccinul Moderna, în prezent în curs de aprobare de Uniunea Europeană, şi cel al AstraZeneca în cazul britanicilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump: Nu retragem trupele din Orientul Mijlociu până la un acord cu Iranul. Dacă negocierile eșuează, ‘îi voi trimite în infern’

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că nu intenționează să retragă cei aproximativ 50.000 de militari americani desfășurați în Orientul Mijlociu pentru operațiunile împotriva...

Trump a plecat vijelios dintr-un interviu după ce i-a spus jurnalistei: Ori ești coruptă, ori ești proastă!

Donald Trump a părăsit vijelios un interviu, după o confruntare tensionată cu jurnalista Kristen Welker, căreia i-a spus, pe fondul unor întrebări insistente despre...

Mesajul transmis ‘în secret’ de Zelenski prin magnatul Roman Abramovici lui Putin

Volodimir Zelenski a declarat duminică că miliardarul rus Roman Abramovici s-a întâlnit cu el la Kiev și s-a oferit să transmită un mesaj Kremlinului...

Reacția lui Zelenski după ce Putin a respins oferta unei întâlniri față în față: ‘Nu vrea să pună capăt războiului’

Vladimir Putin a respins oferta președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, de a avea o întâlnire față în față. Liderul de la Kremlin a insistat că Rusia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.