StiripesurseȘtirile zileiBiroul de Recensământ din SUA se grăbește să încheie statistica populației...

Biroul de Recensământ din SUA se grăbește să încheie statistica populației înainte de termen

Publicat:

Biroul de Recensământ din Statele Unite a anunţat luni că încearcă să încheie recenzarea populaţiei în 30 septembrie, cu o lună mai devreme decât era planificat, transmite dpa, potrivit agerpres.

Doar aproximativ 63% din cele 121 de milioane de familii, cât se estimează că există în SUA, au completat şi trimis prin poştă sau e-mail formularul de recensământ pentru 2020. Modificarea în ultimul moment a datei limită ar putea afecta corectitudinea datelor utilizate pentru determinarea reprezentării în Congresul de la Washington şi în parlamentele statelor americane.

Citește și: Majoritatea germanilor susțin plecarea trupelor americane

Activitatea de recensământ la domicilii se va încheia la 30 septembrie şi tot atunci încetează şi posibilitatea de a răspunde prin alte metode. Pentru a obţine cât mai multe date până la termenul respectiv, Biroul de Recensământ va angaja personal suplimentare şi va oferi stimulente pentru cei care lucrează numărul maxim de ore posibil. Ulterior, statisticile trebuie procesate şi verificate până la 31 decembrie, data-limită stabilită prin legislaţia federală, a declarat directorul Biroului, Steven Dillingham.

În aprilie, secretarul (ministrul) comerţului, Wilbur Ross, sub autoritatea căruia se află Biroul de Recensământ, a solicitat Congresului prelungirea cu patru luni a termenului pentru încheierea operaţiunilor şi prezentarea datelor. Acestea trebuie primite în primul rând de preşedintele Statelor Unite. Camera Reprezentanţilor, cu majoritate democrată, a aprobat prelungirea, dar Senatul dominat de republicani nu a fost de acord, iar aparent administraţia de la Washington – de asemenea republicană – a retras cererea. Există şi posibilitatea amânării în cadrul pachetului legislativ de asistenţă economică în contextul epidemiei de coronavirus, însă nu este clar dacă opţiunea va fi luată în considerare.


Citește și: Israelul a atacat din nou Siria

Epidemia de coronavirus a întârziat recensământul, inclusiv deplasarea operatorilor la milioane de domicilii pentru colectarea datelor de la cei care nu au răspuns prin corespondenţă şi solicitarea de informaţii de la populaţia din categorii greu de recenzat, cum ar fi studenţii, persoanele fără adăpost şi locuitorii din zonele rurale. Recensământul la domiciliu ar fi trebuit să înceapă în aprilie şi să se încheie în iulie, dar vizitele au început abia în iulie, într-un număr mic de comunităţi, şi se vor extinde la scară naţională abia din 11 august.

Informaţiile despre populaţie colectate o dată la 10 ani reprezintă baza unor decizii politice federale sau locale privind alocarea fondurilor, construcţia sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, amplasarea unităţilor de pompieri sau chiar pentru stabilirea numărului de învăţători care trebuie angajaţi într-un district şcolar. Pentru companii şi organizaţiile nonprofit, datele recensământului determină direcţiile de extindere sau obiectivele contractelor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Documente declasificate: laboratoare biologice finanțate de SUA, inclusiv în Ucraina / Rusia reacționează vehement

Kirill Dmitriev, reprezentantul special al preşedintelui Rusiei pentru investiţii şi cooperare economică internaţională şi director general al Fondului Rus de Investiţii Directe (RDIF), a reacţionat după...

Agențiile imobiliare critică dur noile măsuri fiscale

Uniunea Agențiilor Imobiliare avertizează că propunerile incluse în politica fiscală pentru 2027 ar putea exercita presiuni suplimentare asupra pieței imobiliare și asupra cetățenilor, prin...

Cum a devenit Irlanda de Nord o pepinieră a revoltelor

Violența erupe ca o repetare a răzmeriței din 2025, alimentată și de tendința multor politicieni de a se raporta echivoc la criminalitate.   Locuințe, mașini și...

Bolojan a părăsit congresul PAS şi a plecat val-vârtej în România

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, și-a întrerupt sâmbătă vizita la Chișinău și a plecat de urgență la București după ce președintele României, Nicușor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.