Biserica columbiană a publicat o listă cu 26 de preoţi acuzaţi de agresiuni sexuale

Publicat:

Numele a 26 de preoţi anchetaţi pentru agresiuni sexuale asupra minorilor în Columbia au fost publicate de arhidieceza de Medellin, la cererea justiţiei, informează AFP, potrivit agerpres.  

Lista, care include numele unor preoţi “denunţaţi” procuraturii între 1995 şi 2019, a fost făcută publică după ce justiţia a dat curs unei solicitări în acest sens a jurnalistului Juan Pablo Barrientos, care investighează pedocriminalitatea în Biserica columbiană.


Citește și : Serviciile din SUA vor face o evaluare de risc a documentelor clasificate recuperate din reşedinţa lui Trump

“Majoritatea acestor preoţi (…) care au violat copii au fost suspendaţi pentru o perioadă scurtă de timp, apoi şi-au reluat atribuţiile”, a comentat jurnalistul, într-o înregistrare video difuzată sâmbătă.

Arhiepiscopul de Medellin, monseniorul Ricardo Tobon, a declarat că Biserica a dorit să “dea dovadă de transparenţă (…) şi să arate că nu există nicio intenţie de muşamalizare”.

https://twitter.com/Patricia2289/status/1563242843023429633?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1563242843023429633%7Ctwgr%5E18dc25299a30006b2a6a2a73ab59b0cb3f7f93a3%7Ctwcon%5Es1_c10&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.news.ro%2Fflux%2F%3Ff%3D33639

Într-o înregistrare video postată pe contul de Twitter al arhidiecezei, Tobon a denunţat, de asemenea, o “campanie agresivă de denigrare a Bisericii” din partea lui Barrientos.

În 2019, Barrientos a publicat cartea “Dejad que los ninos vengan a mí” (“Lăsaţi copiii să vină la mine”), o investigaţie despre agresiunile sexuale muşamalizate de cler într-o ţară cu o puternică majoritate catolică.

Majoritatea abuzurilor relatate în carte au fost comise în Antioquia (nord-vest), iar arhiepiscopul de Medellin, capitala acestui departament foarte conservator, este acuzat că a acoperit abuzurile comise de unul dintre clerici.

Biserica a încercat să împiedice publicarea cărţii prin acţiuni în justiţie, însă fără succes.

Citește și : Franţa va oferi expertiză în domeniul securităţii cibernetice instituţiilor guvernamentale din Muntenegru

În 2021, jurnalistul a publicat o a doua investigaţie, “Este es el Cordero de Dios” (“Iată Mielul lui Dumnezeu”), care a dezvăluit o reţea de pedofilie în dieceza de Villavicencio, aflată la 120 kilometri sud-est de Bogotá, în care erau implicaţi 38 de preoţi acuzaţi de agresiuni sexuale şi de violuri asupra minorilor.

Cel puţin şase preoţi au executat pedepse cu închisoarea pentru violarea de minori în această ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală Peste 2.700 de cereri au fost depuse...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ avertizează populația despre riscul izbucnirii focarelor de ardere a vegetației...

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi Un artefact rar, cu o vechime...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.