Bitcoin atinge un nou record de peste 72.000 de dolari
Bitcoin a atins luni un nou nivel-record de peste 72.000 de dolari, iar cererea acestei criptomonede a crescut din cauza perspectivelor unei scăderi a dobânzilor în Statele Unite în următoarele luni, relatează AFP.
Cursul bitcoin a crescut la 72.385 dolari luni după-amiaza la Londra, potrivit stiripesurse.ro.
Citește și: Noua bombă teleghidată a Rusiei provoacă distrugeri şi victime grele pe frontul ucrainean (CNN)
Deviza digitală a atins mai multe recorduri săptmămâna trecută, zdrobind recordul din noiembrie 2021 de 68.991 de dolari.
Noul vârf atins luni intervine ”într-un context de slăbire a dolarului american, în urma unei serii de date ambivalente despre locurile de muncă în Statele Unite vineri”, potrivit unui analist de la Tickmill, James Harte.
Nivelul şomajului în Statele Unite a crescut în februarie la 3,9% – cel mai înalt nivel din ianuarie 2022.
Creşterea unor aşteptări privind o scădere a dobânzilor americane slăbeşte bancnota verde şi randamentul bonurilor Trezoreriei americane, active concurente, ceea ce face bitcoin mai atractiv, prin comparaţie, pentru investitori, apreciază un analist de la Finalto, Neil Wilson.
Perspectivele economice americane rămân global favorabile şi este posibil ca piaţa ”să se îngrijoreze de modul în care datoria continuă să se acumuleze, mai ales în Statele Unite”, ceea ce determină o întoarcere către active alternative, ca aurul, care a atins un nou record istoric vineri, de 2.195 de dolari, sau către bitcoin, estimează Russ Mould de la AJ Bell.
Preţul bitcoin a crescut cu aproape 70% de la începutul anului, o revenire spectaculoasă după prăbuşirea cursului în urma ”naufragiului” mai multor giganţi din acest sector la sfârşitul lui 2022.
UNDĂ VERDE LA COTAREA TITLURILOR GARANTATE
Valoare bitcoin – principala criptomonedă în privinţa capitalizării – a ”explodat” şi a atins noi recorduri istorice în ultimele zile, susţinută de autorizarea în Statele Unite, în ianuarie, a vânzării unui nou tip de produs de investiţii, un fond indicial (FTX), care urmează cursul bitcoin.
Luni, jandarmul pieţelor britanice (FCA) a dat undă verde cotării unor titluri garantate în criptomonede în Regatul Unit, însă destinate doar ”investitorilor profesionişti”.
Neil Wilson de la Finalto consideră că intrarea ETF-urilor pe piaţa din Statele Unite rămâne ”catalizatorul” creşterii preţului bitcoin, deoarece ”înseamnă că investitorii pot avea un acces uşor” la ele.
Referitor la recenta decizie a Regatului Unit, ea ”sugerează că criptomoneda se generalizează şi nu doar bitcoin – cea mai vechedintre ele -, ci şi şi alte criptomonede stabilite”, apreciază o analistă la XTB, Kathleen Brooks.
Citește și: Viktor Orban: Numele păcii este Donald Trump
Piaţa anticipează de asemenea un ”halving” – o reducere cu jumătate în engleză -, un fenomen tehnic care constă în împărţirea în două a recompesnsei acordate ”minerilor” bitcoin – cei care contribuie la crearea lanţului de blocuri prin validarea tranzacţiilor.
Un ”halving” are loc din aproximativ patru în patru ani, iar următorul urmează să aibă loc în aprilie.
Acest eveniment ar urma ”să reducă oferta” de bitcoin disponibilă la cumpărare, ceea ce explică faptul că valoarea bitcoin creşte, consideră Fiona Cincotta de la City Index.