X

Blocarea sistematică de către Ungaria a ajutorului european pentru Ucraina agasează statele din UE

Blocarea sistematică de către Ungaria a ajutorului european pentru Ucraina agasează statele din UE

Mai multe state europene, printre care Germania, nu şi-au ascuns luni agasarea în legătură cu blocarea sistematică de către Ungaria a ajutorului european pentru Ucraina, ajutor de care Kievul are însă nevoie urgentă, informează AFP.

“Fac apel insistent către Ungaria să permită în sfârşit din nou ajutorul pentru Ucraina, pentru menţinerea păcii”, a declarat şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din UE, la Bruxelles, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi : Parlicov: Gazul rusesc ar putea ajunge în R.Moldova prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers

Ajutorul militar pentru Ucraina, pe care europenii au decis în martie să-l majoreze cu 5 miliarde de euro, este total blocat de un veto al Ungariei. Acest ajutor, în total de peste 6,5 miliarde de euro, trece printr-un fond ad hoc, Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF în engleză), de asemenea blocat.

“Nu se poate accepta ca o singură ţară, care a acceptat această sumă la masa şefilor de stat şi de guvern (din UE) în urmă cu câteva luni, să blocheze acum acest ajutor crucial pentru Ucraina”, a denunţat de asemenea şefa diplomaţiei belgiene Hadja Lahbib.

Cu toate acestea, europenii au decis să utilizeze EPF pentru a face să fie transferate, în folosul Kievului, veniturile provenite din activele ruse imobilizate în UE. Aceste venituri reprezintă între 2 şi 2,5 miliarde de euro pe an. Însă şi de data aceasta, nimeni nu ştie cum respectiva sumă ar putea efectiv ajuta Ucraina să cumpere arme, în condiţiile în care întreg mecanismul este blocat de veto-ul ungar.

Circa “41% din toate deciziile luate de UE asupra Ucrainei sunt în prezent blocate de Ungaria”, a denunţat luni ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis.

Citeşte şi : Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021

Ungaria frânează de asemenea deschiderea oficială a negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, în condiţiile în care o majoritate de state membre doresc ca aceasta să se întâmple înainte de sfârşitul lui iunie, potrivit unor surse diplomatice. Budapesta a estimat mereu că încă nu sunt îndeplinite toate condiţiile.

Ungaria lui Viktor Orban, prim-ministru din 2010, şi-a înmulţit în general vetourile la deciziile unei Uniuni Europene pe care Budapesta o critică şi spune că doreşte să o modifice în profunzime.

Tags: BaerbockbruxellesucrainaUEUngaria
Externe