StiripesurseȘtirile zileiBlocați în ascensor în lipsa curentului electric. 16 locatari din Chișinău...

Blocați în ascensor în lipsa curentului electric. 16 locatari din Chișinău au fost salvați de angajații IGSU

Publicat:

În dimineața zilei de 31 ianuarie, mai multe blocuri de locuit din Chișinău au rămas fără curent electric, iar unii locatarii au rămas blocați în ascensoare. Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit pentru a acorda ajutorul necesar pentru 16 persoane, transmite MOLDPRES.

Pe parcursul zilei, angajații IGSU și reprezentanții Î.M.S. „LIFTSERVICE” au efectuat 14 intervenții de deblocare a ascensoarelor în toate sectoarele municipiului. Unele misiuni au fost realizate în colaborare între salvatori și serviciul specializat de întreținere a ascensoarelor.

„Salvatorii au deblocat o femeie în vârstă de 77 de ani, blocată în ascensor între etajele trei și patru ale unui bloc de locuit de pe strada Bogdan-Voevod. Femeia nu a avut de suferit”, comunică IGSU.

De asemenea, o femeie de 45 de ani și un bărbat de 44 de ani au fost deblocați de salvatori din blocul situat pe strada Liviu Deleanu.

Citește și: În zilele de 31 ianuarie, 1 și 2 februarie benzina se scumpește cu șase bani, iar motorina cu nouă bani


„În urma intervențiilor, în total 16 persoane au fost deblocate, toate fiind în afara oricărui pericol”, comunică IGSU.

Din cele 14 intervenții, șapte au fost efectuate de angajații IGSU, șase de reprezentanții Lift Service, iar o intervenție a fost realizată în comun.

IGSU recomandă cetățenilor ca, în cazul unor situații similare, să păstreze calmul și să solicite ajutor specializat prin Serviciul 112.

Sâmbătă dimineață, la ora 10:42, au fost înregistrate perturbări în sistemul electroenergetic al Republicii Moldova, după ce tensiunea a scăzut pe linia de înaltă tensiune de 400 kV Isaccea–Vulcănești–MGRES. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că Republica Moldova se confruntă cu o situație delicată în sistemul electroenergetic național, ca urmare a unor defecțiuni produse în rețeaua electrică din Ucraina. Procesul de restabilire a alimentării cu energie electrică în sistemul de transport a fost finalizat către ora 15:40 pe întreg teritoriul țării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei

Deficitul fondului de pensii din Republica Moldova este de peste 3 miliarde de lei, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Potrivit...

Delegația transnistreană critică poziția R. Moldova în CUC

Delegația transnistreană la Comisia Unificată de Control (CUC) a emis o declarație „privind acțiunile provocatoare ale Republicii Moldova împotriva procesului de menținere a păcii...

Recolta de cireșe a fost compromisă aproape în totalitate

Recolta de cireșe din acest an este grav afectată de înghețurile de primăvară, ploile abundente și grindina care au lovit mai multe regiuni ale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.