Blue Origin a câştigat un contract NASA pentru construcţia unui modul de aselenizare

Publicat:

Compania spaţială a lui Jeff Bezos, Blue Origin, a câştigat un mult râvnit contract din partea NASA pentru construcţia unui modul capabil să transporte astronauţi la suprafaţa Lunii şi înapoi pe orbita selenară, conform unui anunţ făcut de NASA, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Decizia NASA îi va conferi agenţiei spaţiale americane o a doua soluţie pentru transportul astronauţilor de pe orbita selenară la suprafaţa satelitului natural al Terrei, în cadrul programului spaţial Artemis, după ce prima alegere pentru această sarcină a fost compania SpaceX a miliardarului Elon Musk, care a primit un contract în valoare de 3 miliarde de dolari în 2021.


Citeşte şi: Patruşev îi acuză pe americani de implicare în atacurile teroriste din Rusia – Black News

Revenirea astronauţilor pe Lună, folosind vehiculul spaţial Spaceship, construit de SpaceX, se va produce în cursul acestui deceniu.

Contractul încheiat cu Blue Origin are valoarea de 3,4 miliarde de dolari, conform NASA.

Citeşte şi: Pandemia de COVID a provocat 15 milioane de decese în întreaga lume – Black News

Blue Origin colaborează pentru construcţia modulului de aselenizare cu companiile Lockheed Martin şi Boeing, cu producătorii de software Draper şi cu compania de robotică Astrobotic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.