StiripesurseEconomieBNM: Prețurile vor crește cu 5% în 2026

BNM: Prețurile vor crește cu 5% în 2026

Publicat:

Prețurile vor crește cu 5% în acest an. Prognoza este inclusă într-un raport al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) privind inflația, care a fost publicat astăzi, 13 februarie. Astfel, Banca Națională a majorat indicatorul privind creșterea prețurilor cu 0,7% față de estimarea prezentată în noiembrie 2025.

Conform raportului, la începutul acestui an se așteaptă o scădere a ratei inflației anuale, după care aceasta se va menține stabilă până la sfârșitul anului. La începutul lui 2027, inflația va scădea din nou ușor, iar apoi se va stabiliza în ultimele trei trimestre ale perioadei de prognoză, potrivit newsmaker.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

La finalul anului trecut, inflația a constituit 6,84%, iar în ianuarie 2026 — 4,85%. Potrivit prognozelor BNM, în primul trimestru creșterea prețurilor va fi de 5%. Per total, pe parcursul anului, fluctuațiile trimestriale se vor încadra între 4,9% și 5,1%, iar anul viitor — între 4,4% și 4,7%.

Creșterea prețurilor la produsele alimentare va încetini în primele două trimestre ale anului curent, însă ulterior ritmul de creștere se va accelera, urmând să înceapă să scadă în 2027.


În cazul prețurilor reglementate (servicii comunale, transport — NM), se presupune că majorarea acestora va încetini semnificativ în primul trimestru al acestui an (de la începutul anului, au fost reduse tarifele la gaz și la încălzirea centralizată — NM), însă, la final de an, se așteaptă o creștere moderată. Prețul carburanților va scădea chiar în primul trimestru.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Citeşte şi:  Noaptea trecută, Ucraina și Rusia s-au confruntat într-un schimb masiv de drone

Amintim că, în cadrul ședinței din 5 februarie, Banca Națională a Moldovei a decis să mențină neschimbate ratele dobânzilor-cheie. Rata de bază a rămas la același nivel, însă BNM a redus norma rezervelor obligatorii în lei și în valută neconvertibilă de la 20% la 18%, iar în valută liber convertibilă — de la 29% la 26%.

Experții economici menționează că, în viitorul apropiat, ar trebui să ne așteptăm la o scădere atât a ratelor la depozite, cât și la credite, precum și la stimularea investițiilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Importurile navale în 2025: Cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani și cerere în creștere pentru inputuri strategice

Anul 2025 este marcat de o expansiune a importurilor pe cale navală în Republica Moldova. Volumul total al mărfurilor intrate prin intermediul transportului naval...

Maia Sandu, discuții la München pentru consolidarea securității și sprijinirea parcursului european al R.Moldova

Consolidarea rezilienței și securității Republicii Moldova,  precum și aderarea la Uniunea Europeană s-au aflat în centrul întrevederilor purtate de șefa statului în marja Conferinței...

CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii și a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă. Valoarea totală...

Friedrich Merz: Ordinea mondială postbelică nu mai există

SUA se adaptează deja la această ordine mondială în schimbare "într-un ritm rapid” și într-un mod "radical” care nu face decât să "accelereze” aceste...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.