StiripesurseEconomieBNM pune în circulație moneda comemorativă 'In memoriam: Foametea din Basarabia...

BNM pune în circulație moneda comemorativă ‘In memoriam: Foametea din Basarabia 1946-1947’

Publicat:

Banca Națională a Moldovei (BNM) pune în circulație, începând cu ziua de astăzi, moneda comemorativă „In memoriam: Foametea din Basarabia 1946-1947”, emisiunea anului 2026. Decizia a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.

Moneda este realizată din argint, într-un tiraj de o mie de bucăți și are valoarea nominală de 50 de lei.

Citește și: Ce spun experții despre ieșirea R. Moldova din CSI

La fel, din 21 aprilie, BNM va pune în circulație, ca mijloc de plată și în scop numismatic, moneda comemorativă „100 de ani de învățământ românesc superior în Basarabia”, emisiunea anului 2026. Aceasta are un tiraj de 700 de exemplare, este realizată din argint și are valoarea nominală de 50 de lei.

Monedele comemorative sunt comercializate publicului larg de către BNM, în baza cererilor depuse online în secțiunea „Moneda” de pe pagina web oficială, precum și prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova. Băncile pot stabili independent prețul de vânzare, cu respectarea plafonului de maximum 3% peste nivelul stabilit de BNM.


Monedele jubiliare și comemorative sunt acceptate ca mijloc legal de plată în economia națională la valoarea lor nominală.

Victimele uneia dintre cele mai tragice pagini din istoria neamului nostru – foametea organizată din 1946–1947 sunt comemorate anual în a treia sâmbătă a lunii aprilie. Aceasta a fost una dintre cele mai mari catastrofe umanitare care au lovit teritoriul actual al Republicii Moldova în secolul XX. Foametea nu a fost o calamitate naturală inevitabilă, ci o tragedie agravată de politicile autoritare și represive ale regimului sovietic.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Conform datelor furnizate de Agenția Națională a Arhivelor, în doar câteva luni, au murit de foame peste 123 000 de persoane, ceea ce reprezenta circa 5% din populația RSSM. Proporțional, Moldova sovietică a fost regiunea cea mai afectată din întreaga Uniune Sovietică, cu o rată a mortalității de zece ori mai mare decât în Rusia și de cinci ori mai mare decât în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Structurile separatiste de la Tiraspol, Abhazia și Osetia de Sud cer recunoaștere internațională într-o declarație comună

Structurile separatiste de la Tiraspol, Abhazia și Osetia de Sud își coordonează din nou mesajele externe și cer, într-o declarație comună, recunoașterea dreptului la...

Comunitatea științifică a celebrat 65 de ani de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei

Academia de Științe a Moldovei a marcat 65 de ani de la fondare printr-o ședință festivă organizată la Chișinău. Evenimentul a reunit savanți, oficialități...

Grecia datorează explicații cu privire la moneda euro bulgărească

Un diplomat bulgar critică pasivitatea Ministerului Afacerilor Externe   Au lipsit sondaje diplomatice și consultări preliminare în pregătirea proiectului pentru prima monedă comemorativă bulgară de 2...

Gheorghe Leiciu preia temporar acțiunile de președinte al Adunării Populare a Găgăuziei

Demisia președintelui interimar al Adunării Populare a Găgăuziei, Nicolai Ormanji, nu a fost formalizată juridic din cauza lipsei de cvorum la ședința din 10...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.