StiripesurseRăzboi in Ucraina'Bombă murdară': AIEA va efectua 'o verificare independentă' în această săptămână

‘Bombă murdară’: AIEA va efectua ‘o verificare independentă’ în această săptămână

Publicat:

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va vizita două obiective ucrainene “săptămâna aceasta”, la cererea Kievului, potrivit unui comunicat, în timp ce preşedintele rus Vladimir Putin acuză Ucraina că a şters dovezile pregătirii pentru o “bombă murdară”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Inspectorii vor efectua o verificare independentă (…) pentru a detecta orice deturnare de material nuclear”, a explicat joi directorul general al agenţiei ONU, Rafael Grossi. El urmează să se adreseze după-amiază la New York în faţa Consiliului de Securitate al ONU, în cadrul unei sesiuni cu uşile închise.

Citeşte şi: Un mort şi patru răniţi într-un atac cu cuţit lângă Milano (VIDEO); fotbalistul Pablo Mari, printre victime – Black News

AIEA a anunţat la începutul acestei săptămâni o inspecţie “în zilele următoare”, fără a da alte detalii.

Agenţia a reafirmat joi că a inspectat unul dintre cele două amplasamente “în urmă cu o lună”, subliniind că “nicio activitate nucleară nedeclarată nu a fost găsită acolo”.


Vezi şi: Bombardamentele ruse nu ne vor frânge, declară Zelenski, care a stat în întuneric lângă epava unei drone – VIDEO – Black News

Anterior, Vladimir Putin a cerut o misiune “cât mai curând posibil”. Potrivit acestuia, Ucraina intenţionează să folosească o armă radioactivă “pentru a putea spune mai târziu că Rusia a fost cea care a lansat un atac nuclear”.

O bombă radiologică sau “bombă murdară” constă din explozibili convenţionali înconjuraţi de materiale radioactive destinate să fie diseminate în praf în momentul exploziei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.