StiripesurseȘtirile zileiMulte dintre bombardamentele din Siria au vizat obiective medicale

Multe dintre bombardamentele din Siria au vizat obiective medicale

Publicat:

Aproximativ 67 de atacuri asupra unor obiective şi angajaţi din domeniul sănătăţii în Siria au fost confirmate în primele două luni ale anului 2018, ceea ce reprezintă jumătate dintre atacurile comise anul trecut, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează vineri Reuters, potrivit agerpres.

În februarie, din 39 de atacuri confirmate asupra unor obiective de sănătate, ambulanţe şi depozite, 28 au fost în enclava asediată de rebeli Ghouta de Est, 10 la Idlib şi unul la Homs, a declarat vineri al Geneva purtătorul de cuvânt al OMS Christian Lindmeier. El nu a putut spune dacă cele mai multe au fost atacuri aeriene sau bombardamente la sol.

Citeşte şi: La un pahar de soju, Kim Jong-Un a glumit pe seama imaginii sale din presa internaţională

Avioane de război au lovit vineri Douma în enclava siriană Ghouta la puţin timp după ce agenţiile de ajutor umanitar erau pregătite să furnizeze alimente în oraş, menţionează Reuters.

Un locuitor din Duma şi Observatorul sirian pentru Drepturile Omului au afirmat că avioane survolează încă teritoriul sirian. Un convoi de ajutor de urgenţă se îndreaptă spre Duma, au declarat oficiali de la Crucea Roşie.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.