StiripesurseDiasporaBoris Johnson condamnă loviturile aeriene 'barbare' efectuate de Rusia împotriva civililor...

Boris Johnson condamnă loviturile aeriene ‘barbare’ efectuate de Rusia împotriva civililor în Ucraina

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson a condamnat luni “loviturile aeriene barbare efectuate de Rusia” împotriva civililor în Ucraina, în cursul unei discuţii telefonice cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, potrivit agerpres.

În cadrul acestei convorbiri telefonice, “liderii au condamnat în mod categoric atacurile aeriene barbare efectuate de Rusia împotriva civililor nevinovaţi, inclusiv copii”, a declarat Downing Street într-un comunicat.

Citește și: Lavrov şi-a anulat deplasarea la sediul ONU din Geneva

Şeful guvernului britanic s-a angajat să trimită Kievului mai mult ajutor militar “în orele şi zilele viitoare”.

Cel puţin 11 persoane au fost ucise în bombardamente asupra cartierelor rezidenţiale din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, situat nu departe de frontiera rusă, potrivit autorităţilor locale.


ONU a anunţat luni un bilanţ de 102 civili ucişi, între care şapte copii, şi 304 răniţi de la începutul invaziei, dar a avertizat că cifrele reale ar putea fi “considerabil” mai ridicate.

Premierul britanic, care se va deplasa marţi în Polonia şi în Estonia, a convocat luni dimineaţă consiliul de miniştri pentru a evoca măsurile anunţate în ultimele zile împotriva Moscovei, apreciind că preşedintele rus Vladimir Putin a făcut “o greşeală colosală” când a subevaluat rezistenţa ucraineană şi unitatea occidentală, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Aceste sancţiuni britanice, care îl vizează în special pe preşedintele rus şi de luni Banca Centrală a Rusiei, “sunt concepute pentru a face să cadă regimul lui Putin”, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

Întrebat despre aceste afirmaţii, el a părut să facă un pas înapoi:”Nu căutăm nimic în ceea ce priveşte schimbarea regimului. Ceea ce este în mod clar în discuţie aici este modul în care oprim Rusia”.

Downing Street a precizat mai târziu că a fost vorba de o exprimare nefericită.

Aceste afirmaţii intervin după o serie de schimburi aprinse de declaraţii între Moscova şi Londra. Boris Johnson l-a numit “dictator” pe Vladimir Putin săptămâna trecută.

Citește și : Teheranul aşteaptă anumite ‘decizii politice’ ale Occidentului

Luni, Kremlinul a explicat plasarea forţelor nucleare în alertă de către Vladimir Putin ca răspuns la comentariile ministrului britanic de externe Liz Truss cu privire la posibile confruntări dintre Rusia şi NATO.

Liz Truss a declarat duminică: “Dacă nu-l oprim acum pe Putin în Ucraina, vom vedea alte ţări ameninţate, ţările baltice, Polonia, Republica Moldova şi asta s-ar putea termina cu un conflict cu NATO”, potrivit AFP.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Trump: Rusia ar trebui să încheie un acord de pace

Președintele american Donald Trump a declarat că Rusia ar trebui să încheie un acord de pace cu Ucraina, adăugând că va face tot ceea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.