Boris Johnson continuă să coordoneze acţiunile guvernului britanic în faţa pandemiei de COVID-19, deşi este şi el infectat

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson a fost apt să facă tot ce era necesar pentru a coordona acţiunea guvernului faţă de pandemia de coronavirus după ce el însuşi a fost testat pozitiv săptămâna trecută, a declarat luni purtătorul său de cuvânt, citat de agenţia Reuters, potrivit agerpres.

”El poate să facă tot ce are de făcut pentru a conduce răspunsul în criza creată de coronavirus (…) Am creat la nivelul guvernului planuri de urgenţă pentru a ne asigura că ne putem continua activitatea pe parcursul acestei epidemii, că avem întreaga capacitate de care avem nevoie pentru a conduce răspunsul la nivel naţional”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Johnson.


Citește și : UK aprobă un dispozitiv respirator pentru tratarea cazurilor de COVID-19 în afara secţiilor ATI

Acesta din urmă a fost testat pozitiv pentru coronavirus săptămâna trecută şi de atunci lucrează de acasă. Au fost de asemenea testaţi pozitiv ministrul sănătăţii Matt Hancock, prinţul Charles, în timp ce consilierul lui Boris Johnson, Dominic Cummings, a acuzat luni simptome specifice.

Marea Britanie avea luni la prânz confirmate 19.522 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 1.228 de decese. Potrivit unei estimări a epidemiologului Neil Ferguson, profesor de biologie matematică la Imperial College London, probabil 2-3% din populaţia britanică este infectată cu noul coronavirus.

În faţa agravării rapide a epidemiei, Marea Britanie a intrat într-o cursă contracronometru pentru a instala mii de noi paturi în spitale şi s-au luat măsuri de izolare a populaţiei pentru o perioadă de cel puţin trei săptămâni.

Citește și : Singapore anunță 35 de cazuri noi de infectare cu COVID-19

Potrivit centrului de analize economice Centre for Economics and Business Research, ca urmare a măsurilor de combatere a epidemiei economia britanică ar urma să intre în recesiune, estimând o scădere a PIB-ului de circa 15% în trimestrul al doilea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.