Boris Johnson face o vizită-fulger în Irlanda de Nord

Publicat:

Prim-ministrul britanic Boris Johnson este aşteptat luni în Irlanda de Nord pentru a încerca să deblocheze instituţiile locale, paralizate pe fondul tensiunilor tot mai mari între Belfast, Londra şi Bruxelles cu privire la dispoziţiile post-Brexit în această provincie britanică, transmite AFP, potrivit agerpres.

La zece zile după victoria istorică a republicanilor din Sinn Fein la alegerile locale, instituţiile nord-irlandeze sunt blocate, unioniştii din DUP refuzând să participe la formarea executivului, aşa cum prevede totuşi acordul de pace din 1998 de împărţire a puterii, care a pus capăt celor trei decenii de conflict.


Citeşte şi: ATAC armat într-o biserică din SUA! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

DUP, puternic ataşat uniunii cu Marea Britanie, vrea să protesteze astfel faţă de dispoziţiile protocolului nord-irlandez (acordul semnat de Londra şi Bruxelles pentru a răspunde după Brexit problemei delicate a frontierei dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda), care, în opinia lor, ameninţă locul provinciei în cadrul Regatului Unit.

Duminică, Downing Street a comunicat că Johnson va transmite la Belfast un ‘mesaj clar’ diferitelor partide politice nord-irlandeze că ‘orice modificare a protocolului trebuie să ducă la o reunire a tuturor partidelor pentru a forma un executiv şi o Adunare locală’.

Adunarea nou aleasă s-a întrunit vineri pentru prima dată de când Sinn Fein, partizanul reunificării cu Republica Irlanda, a obţinut primul loc la alegerile locale de pe 5 mai, o premieră în peste 100 de ani de istorie a provinciei. DUP refuză însă să desemneze un preşedinte al Adunării, blocând activitatea acesteia.

Vicepreşedinta Sinn Fein, Michelle O’Neill, ce ar urma să devină prim-ministru al Irlandei de Nord, a acuzat DUP că ţine ‘ostatică societatea pentru Brexit-ul dur pe care l-au adus împreună cu prietenii lor’ din Partidul Conservator al lui Boris Johnson.

Invocând tensiunile politice în provincie şi perturbări în schimburile comerciale, guvernul britanic vrea o renegociere în profunzime a protocolului cu Uniunea Europeană, care se declară pregătită doar pentru ajustări.

Londra agită ameninţarea unor acţiuni unilaterale pentru a încălca acordul, posibil chiar din această săptămână, o poziţie inacceptabilă pentru UE care ar putea declanşa represalii comerciale severe.

‘Sper că poziţia UE se va schimba’, în caz contrar ‘va fi necesar să acţionăm’ pentru a proteja Acordul de pace din Vinerea Mare din 1998, a afirmat Boris Johnson într-un articol publicat de Belfast Telegraph. ‘Etapele următoare’ vor fi prezentate în parlament ‘în zilele viitoare’, a adăugat el.

Într-un interviu pentru site-ul Politico, ministrul de externe irlandez Simon Coveney a subliniat că ‘acţiunea unilaterală pentru a încălca dreptul internaţional, nerespectarea deciziilor democratice în Irlanda de Nord vor înrăutăţi semnificativ situaţia’. El a subliniat că UE este dispusă să reducă controalele la mărfurile ce ajung în provincie venind din Marea Britanie.

Citeşte şi: Comportamentul Rusiei echivalează cu repudierea acordului cu NATO – Black News

La Dublin, preşedinta Sinn Fein, Mary Lou McDonald, a acuzat guvernul conservator de la Londra de ‘complicitate’ cu DUP pentru blocarea executivului şi a Adunării, şi că foloseşte Irlanda de Nord ca ‘pion’ în negocierile cu Bruxelles.

‘Nicio consideraţie pentru nevoile urgente ale familiilor şi lucrătorilor în plină criză a costului vieţii. Nicio consideraţie pentru pacea şi stabilitatea greu obţinute. Nicio consideraţie pentru Acordul din Vinerea Mare. Toţi sunt pioni în strategia britanică a mersului pe sârmă’, a scris ea pe Twitter sâmbătă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la ‘diavolul republicii’ Jean-Marie la ‘de-demonizarea’ operată de Marine

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la 'diavolul republicii' Jean-Marie la 'de-demonizarea' operată de Marine Pe cale să devină...

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult Călătoria cu...

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.