StiripesurseSintezeBoris Johnson îi cere lui Hassan Rouhani 'încheierea ostilităţilor'

Boris Johnson îi cere lui Hassan Rouhani ‘încheierea ostilităţilor’

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson a cerut joi “încheierea ostilităţilor” în cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele iranian Hassan Rouhani în contextul amplificării tensiunilor între Iran şi SUA, a anunţat purtătorul său de cuvânt, citat de AFP, potrivit agerpres.

Liderul conservator a exprimat, de asemenea, “angajamentul continuu al Regatului Unit” faţă de acordul nuclear iranian şi “dialogul permanent pentru a evita proliferarea nucleară şi a reduce tensiunile”, a adăugat el.

Citeşte şi: Gardienii Revoluţiei ameninţă SUA cu o ‘răzbunare şi mai dură’

Acest acord care limitează activităţile nucleare iraniene reprezintă “cele mai bune prevederi disponibile în prezent pentru a ne realiza obiectivul de a împiedica Iranul să obţină arma nucleară”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Preşedintele american Donald Trump a jucat miercuri cartea detensionării după tirurile cu rachete iraniene asupra unor baze care adăpostesc soldaţi americani în Irak, drept represalii la eliminarea de către Washington a generalului Qassem Soleimani la Bagdad.


Citeşte şi: O nouă tragedie în Iran: Cel puţin 19 morţi după ce un autobuz a căzut într-o râpă în nordul țării

În cadrul discuţiei sale cu preşedintele iranian, care a durat circa 20 de minute, Boris Johnson a mai evocat şi “detenţia continuă şi relele tratamente” la care a fost supusă Nazanin Zaghari-Ratcliffe, o iraniano-britanică încarcerată din 2016 în Iran pentru participarea la manifestaţii împotriva puterii în 2009, ceea ce ea dezminte. El a făcut apel şi la “eliberarea imediată” a altor cetăţeni care au dublă naţionalitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.