StiripesurseDiasporaBoris Johnson, mesaj în limba rusă: Cetăţenii ruşi merită adevărul. Meritaţi...

Boris Johnson, mesaj în limba rusă: Cetăţenii ruşi merită adevărul. Meritaţi să ştiţi realitatea – VIDEO

Publicat:

Premierul, Marii Britanii, Boris Johnson a publicat pe reţele sociale un videoclip destinat cetăţenilor ruşi în care spune că trupele ţării comit atrocităţi în Ucraina, precum masacrarea civililor şi violarea femeilor. Premierul britanic a mai subliniat că aceste acţiuni pătează ”onoarea Rusiei”, iar Putin e conştient că dacă populaţia ar şti care este adevărul, nu ar sprijini ”războiul lui”, conform BBC , scrie news.ro .  

În înregistrarea video publicată pe contul său Twitter, premierul Johnson îi încurajează pe ruşi să folosească o conexiune la internet VPN pentru a ”accesa informaţii independente” şi apoi să răspândească adevărul.

Citește și :  Kuleba: Ororile din Bucea ‘sunt doar vârful aisbergului tuturor crimelor comise de armata rusă’ până acum în Ucraina

”Cetăţenii ruşi merită adevărul. Meritaţi să ştiţi realitatea”, a afirmat Johnson, în limba rusă.

”Atrocităţile comise de trupele ruse în Bucea, Irpin şi în alte părţi ale Ucrainei au oripilat întreaga omenire. Masacrarea civililor, ucişi prin împuşcare, cu mâinile legate. Femei violate în faţa copiilor lor mici. Trupuri arse într-un mod crud şi aruncate în gropi comune sau împrăştiate pe străzi”, a continuat premierul britanic, în limba engleză.


”Preşedintele vostru e conştient că dacă aţi şti ce se întâmplă, nu aţi sprijini războiul lui. Ştie că aceste crime trădează încrederea oricărei mame care îşi ia cu mândrie rămas-bun de la fiul ei care se înrolează în armată. De asemenea, e conştient că reprezintă pete pe însăşi onoarea Rusiei, pete care se măresc şi nu mai pot fi şterse, pe măsură ce războiul continuă”, a mai subliniat Johnson.

Citește și : Lavrov: Solicitarea repetată a Rusiei pentru întrunirea Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia de la Bucea a fost refuzată

 

Vorbind în rusă spre sfârşitul videoclipului, premierul Johnson spune că Vladimir Putin este acuzat de crime de război, dar că nu crede că preşedintele acţionează în numele poporului său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.