Boris Johnson: Regatul Unit va fi mai deschis faţă de imigranţii africani după Brexit

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson le-a promis liderilor africani veniţi la Londra, la o conferinţă pe teme economice, că Regatul Unit va fi mai deschis faţă de imigranţii africani după Brexit, când se va încheia tratamentul preferenţial faţă de imigranţii europeni, consemnează AFP, potrivit agerpres.

Vorbind în faţa a numeroşi şefi de stat africani, printre care preşedintele egiptean Abdul Fattah al-Sissi şi cel kenyan Uhuru Kenyatta, şeful executivului de la Londra şi-a exprimat voinţa de a face din Regatul Unit un investitor major în Africa.


Citește și : ‘Ianuarie Negru’, comemorat în Azerbaidjan

Johnson a subliniat că ieşirea Regatului Unit din UE la sfârşitul acestei luni va marca şi sfârşitul tratamentului preferenţial pentru imigranţii europeni veniţi să muncească în această ţară.

”Sistemul nostru (de imigraţie) devine mai just şi echitabil faţă de prietenii şi partenerii noştri din lumea întreagă şi va trata oamenii la fel, indiferent de unde vin”, a indicat premierul britanic. ”Punând oamenii înaintea paşaportului lor, vom fi în măsură să atragem cele mai bune talente”, a adăugat el.

Organizat cu două săptămâni înaintea ieşirii Regatului Unit din UE, de la acest summit cu invitaţi lideri africani se aşteaptă anunţarea încheierii unor acorduri comerciale între companii britanice şi africane estimate la circa 6,5 miliarde de lire sterline (circa 7,6 miliarde de euro).

Pe de altă parte, în contextul organizării de către Regatul Unit a summitului asupra schimbărilor climatice COP26, la sfârşitul anului la Glasgow, Boris Johnson a anunţat o schimbare a strategiei de investiţii pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice.

”Nu are sens ca Regatul Unit să diminueze cantitatea de cărbune pe care o consumăm” dacă astfel sunt încurajate state africane să folosească mai mult cărbune, a estimat el. ”Toţi respirăm acelaşi aer, trăim sub acelaşi cer. Când emisiile de carbon cresc şi planeta se încălzeşte, noi toţi suferim”, a argumentat Johnson.

Citește și : Directorul BBC îşi anunţă demisia

”Niciun cent al contribuabililor britanici nu va mai fi investit direct în extracţia de cărbune sau în arderea acestuia pentru a produce electricitate. Ne vom concentra în schimb pe susţinerea tranziţiei către alternative cu puţin sau zero carbon”, promite premierul britanic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.