Boris Pistorius ştie cum s-a produs breşa de securitate în comunicarea armatei germane

Publicat:

Boris Pistorius ştie cum s-a produs breşa de securitate în comunicarea armatei germane

Ministrul apărării german Boris Pistorius a declarat marţi că discuţia dintre patru ofiţeri ai Forţelor Aeriene Germane a putut fi interceptată de Rusia din cauza unei “erori individuale” a unuia dintre participanţi, care s-a conectat dintr-o altă ţară fără măsurile de precauţie necesare, folosind o linie nesecurizată, dar a dat asigurări că sistemele de comunicaţii ale Berlinului “nu sunt şi nu au fost compromise”, informează Reuters şi EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Probabil că Rusia a interceptat apelul militar întâmplător printr-o supraveghere pe scară largă şi nu printr-un spion sau sistem german compromis, a spus Pistorius, prezentând primele rezultate ale unei investigaţii privind scurgerea jenantă de informaţii în rândul armatei germane (Bundeswehr).


Citeşte şi: Janis Mazeiks vorbeşte despre referendumul de aderare la UE: „Vom respecta voința oamenilor” – Stiripesurse.md

Media ruse au publicat săptămâna trecută o înregistrare audio a unei întâlniri a unor înalţi oficiali militari germani, ţinută pe platforma de discuţii video online Webex, în legătură cu livrarea de arme pentru Ucraina şi despre o potenţială lovitură a Kievului asupra Podului Crimeei.

Boris Pistorius ştie cum s-a produs breşa de securitate în comunicarea armatei germane

“Sistemele noastre de comunicaţii nu au fost compromise”, a spus Pistorius. “Motivul pentru care apelul forţelor aeriene a putut fi totuşi înregistrat a fost din cauza unei greşeli operaţionale a unui individ”, a adăugat el.

Participantul respectiv a sunat din Singapore, unde avea loc un spectacol aerian. Un astfel de eveniment a atras oficiali militari europeni de rang înalt, făcându-l o ţintă pentru serviciile de securitate ruse, notează Reuters.

“Deci trebuie să presupunem că accesul la această conferinţă web-ex a fost un succes întâmplător în cadrul unei abordări ample şi dispersate”, potrivit lui Pistorius.

Utilizarea Webex pentru apel a fost autorizată, a spus el, adăugând că Germania va lua măsuri tehnice şi organizatorice pentru a se asigura că un astfel de incident nu se va mai repeta.

Aceasta este “o greşeală gravă care nu ar fi trebuit să se întâmple”, a subliniat ministrul, asigurând că “încrederea” aliaţilor în Germania a rămas “intactă”, adaugă agenţia France Presse. “Toată lumea ştie pericolul acestor interceptări telefonice şi ştie că nimeni nu poate oferi protecţie 100%”, a spus el.

Boris Pistorius a anunţat deschiderea unei anchete preliminare, precizând însă că “nu sunt avute în vedere consecinţe individuale” în acest stadiu.

“Nu voi face jocul (preşedintelui rus Vladimir) Putin sacrificându-mi cei mai buni ofiţeri”, a clarificat el.

Boris Pistorius ştie cum s-a produs breşa de securitate în comunicarea armatei germane

Difuzarea vineri în Rusia a unei conversaţii confidenţiale între ofiţeri ai armatei germane privind ajutor militar pentru Kiev s-a transformat într-o afacere de stat în Germania şi a creat nelinişte în rândul partenerilor ţării.

Discuţii au loc în special în legătură cu ipoteza livrării către Kiev a rachetelor Taurus cu rază lungă de acţiune, fabricate în Germania, deşi cancelarul Olaf Scholz a respins recent această posibilitate, notează AFP.

Discuţia interceptată abordează de asemenea opţiunea ca rachetele Taurus să vizeze Podul Crimeei – care leagă Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, de partea de vest a Rusiei -, în timp ce unul dintre ofiţeri subliniază că în acest scop ar fi nevoie de între 10 şi 20 de rachete. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mișcarea Respect Moldova se laudă că a mai racolat trei primari de sate

Mișcarea Respect Moldova se laudă că a mai racolat trei primari de sate La Mişcarea Respect Moldova au aderat trei primari din raionul Nisporeni: Silvia...

Deputatul Radei, Oleksii Goncearenko, către Parlamentul European: „Nu vă temeți și loviți Moscova!”

Deputatul Radei, Oleksii Goncearenko, către Parlamentul European: „Nu vă temeți și loviți Moscova!” Deputatul ucrainean Oleksii Goncearenko a făcut un apel în fața Parlamentului European,...

Misiune împlinită în Kosovo. Carabinierii moldoveni au fost medaliați

Misiune împlinită în Kosovo. Carabinierii moldoveni au fost medaliați Contingentul Inspectoratului General de Carabinieri (ICG) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a luat parte la o...

PCCOCS face percheziţii la o firmă din Rusia, vizată de sancţiunile internaționale

PCCOCS face percheziţii la o firmă din Rusia, vizată de sancţiunile internaționale Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) desfășoară percheziții în Chișinău...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.