Borrell: Comentariul lui Lavrov cu privire la Republica Moldova îl ‘discreditează intelectual’

Publicat:

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru afaceri externe, Josep Borrell, a afirmat marţi că declaraţiile ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, potrivit cărora Occidentul vrea să transforme Republica Moldova în ”următoarea Ucraină”, îl discreditează intelectual, relatează EFE, potrivit agerpres.

“Este păcat că domnul Lavrov, care a fost cândva un diplomat respectat, merge pe această cale care îl discreditează din punct de vedere intelectual”, a declarat Borrell într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, alături de prim-ministrul moldovean, Natalia Gavriliţa.


Citește și : Damascul promite ONU că ajutorul cerut va ajunge la toţi sirienii

Gavriliţa s-a întâlnit marţi cu Borrell la Bruxelles pentru a cere ca Republica Moldova să participe la toate programele UE posibile pentru a consolida legăturile politice şi economice până când va începe negocierile de aderare, după ce anul trecut a primit statutul de candidat alături de Ucraina.

”Nu este nimic serios în aceste consideraţii”, a adăugat Borrell, după ce a fost întrebat despre afirmaţiile făcute joi de Lavrov la televiziunea rusă de stat Rossia-24 şi pentru agenţia oficială RIA Novosti, potrivit cărora “Moldova este acum luată în considerare pentru acest rol”, cu referire la situaţia din Ucraina.

Şeful diplomaţiei ruse a declarat că preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ”este nerăbdătoare să intre în NATO” şi că ”are cetăţenie română şi este pregătită să se unească cu România”.

În ceea ce priveşte eforturile Moscovei de a câştiga influenţă în zonă, Borrell a exprimat “respectul” UE pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova “cu un statut special pentru Transnistria”, regiunea separatistă pro-rusă care de facto acţionează ca o ţară independentă.

La Consiliul de Asociere UE – Republica Moldova, primul de când aceasta a devenit ţară candidată la UE şi de când Rusia şi-a lansat invazia în Ucraina, Borrell a salutat faptul că blocul s-a angajat într-o “nouă etapă strategică” în relaţiile sale cu Moldova, care a fost “profund afectată” de războiul din ţara vecină, dar a dat dovadă de o “solidaritate incredibilă” cu ucrainenii.

El a amintit că Republica Moldova joacă un rol crucial în coridoarele de solidaritate create de UE, care permit exporturilor ucrainene să ajungă pe piaţa internaţională.

La finalul întrevederii, politicianul spaniol a urat bun venit Republicii Moldova în cadrul programelor comunitare de cooperare în domeniul vamal, fiscal şi al sănătăţii.

Citește și : Opt luptători au fost salvaţi de sub dărâmături în Turcia (VIDEO)

În acelaşi timp, el a exprimat disponibilitatea UE de a “explora posibilităţile” de a reduce costurile de roaming pentru datele mobile între cetăţenii moldoveni şi cei din UE pentru a ajuta Chişinăul să adere la zona unică de plăţi în euro (SEPA).

Înaltul Reprezentant a reamintit că, în procesul de aderare, fiecare ţară candidată este evaluată “în funcţie de propriile merite”, dar a dat asigurări că “viitorul Moldovei şi al cetăţenilor săi este în mod clar în cadrul UE”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.