StiripesurseExterneBosniacii și croații au stabilit data alegerilor din Mostar după 12...

Bosniacii și croații au stabilit data alegerilor din Mostar după 12 ani de controverse

Publicat:

Liderii comunităţilor bosniace (musulmane) şi croate (catolici) din Bosnia şi Herţegovina au ajuns miercuri la un acord privind organizarea de alegeri în Mostar, un oraş simbol al disensiunilor existente între cele două comunităţi şi ai cărui locuitori nu au votat în ultimii 12 ani, transmite AFP, potrivit agerpres.

Acordul a fost semnat la Mostar, în sudul ţării, de liderul partidului bosniac SDA Bakir Izetbegovic şi de cel al partidului croat HDZ Dragan Covic, după luni de negocieri cu sprijinul Uniunii Europene şi mai ales al Statelor Unite.

Citește și: 19.000 de mexicani au fost răpuși de coronavirus. Aproape 160.000 sunt infectați!

Conform prevederilor acestui acord, alegătorii acestui oraş cu 106.000 de locuitori aparţinând celor două comunităţi vor putea să aleagă un consiliu municipal în cadrul alegerilor programate pentru luna noiembrie.

Ultimele alegeri municipale au avut loc în 2008, iar următorul scrutin nu a putut fi organizat din cauza absenţei unui acord politic privind organizarea de alegeri.


“Încă de săptămâna viitoare, SDA şi HDZ vor prezenta în comun (în parlament) modificările legii electorale privind oraşul Mostar, astfel încât un vot să poată avea loc la alegerile municipale din acest an”, a declarat presei Dragan Covic după semnarea acordului.

Cred că astăzi va rămâne în amintire ca o zi bună pentru Mostar şi pentru Bosnia, a adăugat la rândul său Bakir Izetbegovic.

Alegerile din 2012 şi 2016 nu au avut loc la Mostar din cauza unui vid juridic creat printr-o decizie a instanţei locale.

Sesizată de consilierii municipali croaţi, Curtea Constituţională a decis în 2010 că un sistem special de vot aplicat acestui oraş este discriminatoriu faţă de comunitatea croată. Legislaţia anulată a fost impusă în 2004 de comunitatea internaţională în vederea reunificării oraşului, demers care a eşuat.

Această situaţie a dus la condamnarea pentru discriminare în octombrie 2019 a Bosniei şi Herţegovinei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în urma sesizării de către o locuitoare a Mostarului care şi-a dat în judecată ţara pentru că a fost împiedicată să voteze sau să se prezinte la alegeri.

Citește și: SUA vor să-și apere sateliții de eventualele atacuri chineze şi ruseşti

Oraşul Mostar este condus din 2008 de primarul Ljubo Beslic din partea HDZ. Mandatul său este prelungit în mod regulat de către Comisia electorală. Consiliul municipal nu mai există din 2012, anul încheierii mandatului de patru ani al celor 35 de aleşi.

Conform recensământului din 2013, 48.4% din cei 106.000 de locuitori din Mostar sunt croaţi şi 44.2% sunt bosniaci.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România a fost lovită de POTOP: Maşini luate de vâltoare, copaci smulși și locuințe inundate

Furtunile puternice care au lovit ieri România au produs pagube în 29 de localități din 16 județe și în municipiul București. Potrivit Inspectoratului General...

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

Dunărea a atins un nou minim istoric. Apele Române cer economisirea apei și restricționează irigațiile

Debitul Dunării a coborât duminică la 1.650 de metri cubi pe secundă, un nou minim istoric, comparabil cu nivelul înregistrat în 2005. Autoritățile spun...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.