StiripesurseȘtirile zileiBrazilia amână plecarea unui vas cargo iranian

Brazilia amână plecarea unui vas cargo iranian

Publicat:

Unul din cele două cargouri iraniene blocate de la începutul lui iunie în Brazilia, Bavand, a fost nevoit duminică să îşi amâne plecarea cu o zi din cauza unor probleme tehnice, au făcut cunoscut navlositorul brazilian şi administraţia portului Paranagua (sud), relatează AFP, potrivit agerpres.

După “primele manevre”, s-a constatat că starea navei reclama “lucrări de întreţinere mai ample” din cauza timpului “important” de imobilizare fără combustibil, a explicat un purtător de cuvânt al firmei exportatoare de produse chimice Eleva Quimica Ltda, care a închiriat cele două nave.

Citeşte şi: Atac armat în California (VIDEO): Cel puţin trei oameni au fost ucişi!

Încărcat cu porumb, Bavand trebuia să părăsească Brazilia duminică dimineaţă. Plecarea sa a fost amânată pentru luni la orele 11.00 (14.00 GMT).

Celălalt cargou, Termeh, a pornit sâmbătă la orele prânzului spre un alt port brazilian unde urmează să încarce porumb, după care va pleca spre Iran.


Cele două nave aparţinând companiei iraniene Sapid Shipping şi blocate în Brazilia de la 8 şi, respectiv, 9 iunie, au fost în cele din urmă alimentate cu carburant de gigantul petrolier Petrobras la ordinul Curţii Supreme de justiţie a Braziliei.

Petrobras şi-a explicat refuzul de a le aproviziona afirmând că întreprinderea proprietară a celor două nave iraniene se găseşte pe lista neagră a agenţiei federale americane OFAC, responsabilă cu sancţiunile financiare.

Compania petrolieră a subliniat că, dacă “furnizează combustibil celor două nave, riscă să figureze pe aceeaşi listă, situaţie ce i-ar provoca serioase prejudicii”.

Citeşte şi: Un alt oficial pleacă din administraţia lui Trump: Şeful serviciilor de informaţii renunţă la funcţie!

Iranul ameninţase gigantul sud-american că va suspenda importul de porumb şi alte produse braziliene dacă acest grup petrolier nu alimentează cargourile imobilizate la Paranagua, în statul Parana.

Citeşte şi:  S-A AFLAT cum a murit ambadasorul rus din Sudan. Moscova vine cu explicaţii

Acest incident s-a produs într-un context în care tensiunile din Golf s-au reanimat odată cu retragerea Statelor Unite, în mai 2018, din acordul privind programul nuclear iranian şi aplicarea din nou a unor severe sancţiuni americane împotriva Teheranului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

AI ar putea detecta ADHD la copii înainte de apariția simptomelor evidente

Un nou studiu sugerează că inteligența artificială ar putea schimba modul în care este identificată una dintre cele mai frecvente tulburări de dezvoltare la...

Clădire de sticlă, cu 15 etaje, folosită că aparat automat pentru comercializarea mașinilor de lux

O clădire de sticlă, cu 15 etaje, este folosită că aparat automat pentru comercializarea mașinilor de lux. Clădirea spectaculoasă se află în Singapore. Mașinile...

Oamenii de știință au descoperit o legătură surprinzătoare între vot și longevitate

Participarea la vot ar putea avea beneficii semnificative asupra sănătății și longevității, arată un studiu realizat de economiști și psihologi sociali.Majoritatea oamenilor cunosc principiile...

AI vs artiști: Taylor Swift își protejează vocea în fața deepfake-urilor

Taylor Swift face un pas nou în lupta cu inteligența artificială, după ce a depus cereri de înregistrare a mărcii pentru propria voce și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.