StiripesurseȘtirile zileiBrazilia l-a EXTRĂDAT pe autorul 'masacrului de la Atocha'

Brazilia l-a EXTRĂDAT pe autorul ‘masacrului de la Atocha’

Publicat:

UPDATE: Militantul de extremă dreapta Carlos Garcia Julia, unul dintre autorii atentatului contra unor avocaţi comunişti la Madrid în 1977, cunoscut drept ‘masacrul de la Atocha’, a fost întemniţat vineri în Spania după ce a fost extrădat de Brazilia, a anunţat administraţia penitenciarelor spaniole, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

Arestat în metropola braziliană Sao Paulo la finalul lui 2018, Carlos Garcia Julia a fost extrădat în Spania, unde a ajuns vineri dimineaţă, escortat de trei poliţişti.

El a fost întemniţat la închisoarea Soto del Real, din apropiere de Madrid.

”Astăzi democraţia şi justiţia triumfă încă o dată”, a comentat pe Twitter premierul socialist spaniol Pedro Sanchez.

Ştire iniţială: Brazilia l-a extrădat joi către Spania pe militantul de extremă dreapta Carlos Garcia Julia, unul dintre autorii atentatului contra unor avocaţi comunişti la Madrid, în 1977, cunoscut drept ‘masacrul de la Atocha’, informează AFP.


Carlos Garcia Julia a fost condus de poliţie la aeroportul Garulhos din metropola Sao Paulo (sud-est) pentru a se îmbarca într-un avion de pasageri ce ar urma să ajungă vineri dimineaţă în Spania, unde trebuie să execute încă 10 ani în spatele gratiilor.

Citeşte şi: SUA l-au lichidat pe liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică

Poliţia federală braziliană a confirmat joi dimineaţă că spaniolul, a cărui vârstă este de 66 sau 67 de ani, urma să fie extrădat în cursul aceleiaşi zile.

Pe 24 ianuarie 1977, Carlos Garcia Julia şi alţi câţiva militanţi de extremă dreapta au împuşcat mortal trei avocaţi comunişti, un student la Drept şi un funcţionar.

‘Masacrul de la Atocha’, după numele străzii unde a avut loc atentatul, a şocat Spania post-franchistă, aflată în plină tranziţie către democraţie.

Citeşte şi: În timpul bombardamentelor israeliene, antiaeriana siriană a evitat în ultima secundă doborârea unui avion de pasageri

Condamnat în 1980 la 30 de ani de închisoare, Garcia Julia a fost eliberat condiţionat în 1991 şi urma să execute restul pedepsei sub supraveghere în Paraguay, dar a fugit, începând o urmărire a sa în America de Sud.

Garcia Julia a fost arestat la Sao Paulo în decembrie 2018, iar în august 2019 Curtea Supremă a Braziliei a autorizat extrădarea sa. La începutul lunii ianuarie, autorităţile braziliene au notificat Madridul în legătură cu extrădarea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.