StiripesurseȘtirile zileiBrazilia: Manifestaţii naţionale pentru 'apărarea educaţiei'

Brazilia: Manifestaţii naţionale pentru ‘apărarea educaţiei’

Publicat:

Cadre didactice şi studenţi din sute de universităţi şi colegii din Brazilia au început să manifesteze miercuri pentru ”apărarea educaţiei”, după anunţul privind reduceri bugetare importante în bugetele universităţilor federale de către guvernul lui Jair Bolsonaro, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cursurile au fost suspendate în aceste instituţii, în cadrul unei mişcări naţionale care afecta în cursul dimineţii, potrivit media, 17 din cele 27 de state ale Braziliei şi îndeosebi mari metropole ale ţării, precum Sao Paulo, Brasilia, Rio de Janeiro sau Belo Horizonte.

Citește și : Cel puţin 17 militari ucişi într-o ambuscadă lângă oraşul nigerian Tongo Tongo

Manifestaţiile cele mai importante sunt prevăzute pentru sfârşitul zilei. În capitala ţării, Brasilia, trupele federale au fost desfăşurate în faţa Ministerului Educaţiei în eventualitatea unor tulburări.

Anunţul recent privind ”îngheţarea” a 30 % din subvenţiile pentru universităţi federale de către noul ministru al educaţiei, Abraham Weintraub, un tehnocrat, a încins un sector considerat deja ca sinistrat din cauza lipsei de mijloace financiare.


Rectorii protestează şi ei, explicând că aceste tăieri bugetare vor compromite funcţionarea chiar a universităţilor federale, care sunt ameninţate cu paralizarea activităţii. Apoi, sistarea brutală a acordării de burse pentru masterat şi doctorat în ştiinţe săptămâna trecută a pus gaz pe foc.

”Elevii din ciclul secundar, studenţii de la universităţi, cercetătorii, cadrele didactice şi alţi angajaţi din educaţie vor coborî în stradă în toate statele” din Brazilia pentru a protesta faţă de ”tăierile cu 30 % din bugetele instituţiilor federale”, a anunţat Uniunea Naţională a Studenţilor (UNE), unul dintre principalele sindicate ale studenţilor din Brazilia.

Pornită din instituţii de învăţământ federale, mişcarea a cuprins instituţiile private, precum Universitatea Pontificală din Rio de Janeiro (PUC-Rio), care a votat în adunarea generală săptămâna trecută ”încetarea activităţilor sale” şi participarea cadrelor didactice şi a studenţilor la manifestaţii.

Citește și : R.Moldova: Curtea Constituţională nu îi permite preşedintelui Dodon să numească un premier

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

2 492 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt luați la evidența Agenției Servicii Publice

La finele primului semestru al anului 2026, în Registrul de stat al persoanelor juridice figurau 2 492 de agenți economici din stânga Nistrului și...

Ploi și descărcări electrice în nordul ţării. Vreme capricioasă şi în restul teritoriului

Vineri, 24 iulie, vremea va fi mai răcoroasă în nordul Republicii Moldova, unde sunt prognozate averse însoțite de descărcări electrice. În centru și sud...

Curs valutar

Euro și dolarul se apreciază ușor la sfârșit de săptămână, potrivit ratelor oficiale de schimb valutar afișate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Astfel, euro...

31 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 31 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.