StiripesurseȘtirile zileiBrazilia: Preşedintele Bolsonaro se declară decis să modifice legea privind portul...

Brazilia: Preşedintele Bolsonaro se declară decis să modifice legea privind portul de armă

Publicat:

Preşedintele ales al Braziliei, Jair Bolsonaro, s-a declarat decis să modifice legea privind portul de armă, una din temele sale principale de campanie, şi să-i propună funcţia de ministrul al justiţiei judecătorului Sergio Moro, simbol al luptei anticorupţie în ţara sa, transmite AFP, scrie Agerpres.

În primul interviu după victoria clară la prezidenţiale, acordat luni mai multor posturi de televiziune, Bolsonaro s-a referit la soluţia sa cea mai radicală pentru a lupta împotriva violenţei, şi anume liberalizarea portului de arme.

Citește și : Conducerea palestiniană nu mai vrea să recunoască statul Israel

Violenţa face din Brazilia, unde anul trecut au avut loc aproape 67.000 de omoruri – dintre care 70% cu arme de foc -, una din ţările cele mai periculoase şi a fost, alături de corupţie, una din îngrijorările principale ale celor 57 milioane de alegători care au ales să voteze pentru Bolsonaro.

‘Accesul la portul armelor trebuie înlesnit (…) Este o necesitate din cauza violenţei care loveşte Brazilia. Suntem în război’, a declarat în interviu Jair Bolsonaro, fost căpitan în armată.


‘Vom schimba legea. Trebuie coborâtă vârsta minimă (pentru portul de armă) de la 25 la 21 de ani. Nu putem ridica bariere care să-i împiedice pe oameni să aibă o armă la ei acasă ca să-şi apare familia’, a indicat el, afirmând că dreptul de a purta armă ar trebui să se extindă şi în afara domiciliului.

‘Dacă un şofer de camion este înarmat şi reacţionează când cineva încearcă să-i fure încărcătura, el le arată un exemplu bandiţilor. Hoţul este doborât, (este) legitimă apărare. Şoferul ripostează şi nu este pedepsit. Acest lucru va diminua violenţa în Brazilia, este sigur’, a explicat el.

Bolsonaro, ales şi pe baza promisiunii de a lupta fără milă împotriva corupţiei, şi-a declarat intenţia de a-l numi ca ministru al justiţiei pe Sergio Moro, magistratul care l-a condamnat în primă instanţă pe fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, aflat în închisoare din aprilie pentru corupţie pasivă şi spălare de bani.

Citește și : Stoltenberg încearcă să liniştească Moscova: ‘Trident Juncture este un exerciţia strict defensiv’

‘Dacă aş fi spus asta înainte de alegeri, aş fi fost taxat pentru oportunism. Dar voi discuta cu el şi am intenţia să-i propun, cine ştie, Ministerul Justiţiei. Dacă este interesat, sunt convins că va fi o persoană de mare importanţă într-un guvern ca al nostru’, a declarat Bolsonaro în interviul televizat.

Preşedintele ales s-a referit şi la posibilitatea de a-i propune lui Moro un post de judecător la Curtea Supremă, în condiţiile în care doi membri ai acestei instanţe se vor pensiona în timpul mandatului său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța, Germania și Italia, incapabile să coopereze, ar putea ajunge să dezvolte 3 avioane de luptă

Suspendarea programului Sistemului de Luptă Aeriană al Viitorului ilustrează rivalitățile strategice și economice dintre statele europene, dar și incapacitatea acestora de a utiliza avantajele...

VIDEO Recoltă bogată, dar fără ieftiniri: prețurile la produsele agricole au luat-o razna!

Prețul producției agricole moldovenești este mai mare în acest an față de anul trecut, în pofida unei recolte bogate. În timp ce cumpărătorii sunt...

Peste un miliard de copii din lume sunt expuşi la riscuri climatice multiple (UNICEF)

Aproape jumătate dintre copiii din întreaga lume, sau aproximativ 1,1 miliarde, sunt expuşi la cel puţin trei ameninţări climatice simultan, arată un raport UNICEF...

În Israel a fost lansat un partid politic pacifist

Activişti pentru pace israelieni, în mare parte membri ai organizaţiei Standing Together, o cunoscută mişcare pacifistă israeliano-arabă din Israel, au anunţat lansarea unui partid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.