StiripesurseȘtirile zileiBrazilia va găzdui un forum al mişcărilor ultra-conservatoare din toată lumea

Brazilia va găzdui un forum al mişcărilor ultra-conservatoare din toată lumea

Publicat:

Brazilia va găzdui în octombrie un forum al mişcărilor ultra-conservatoare din întreaga lume, a anunţat joi deputatul Eduardo Bolsonaro (foto), unul din fiii preşedintelui Jair Bolsonaro şi posibil viitor ambasador la Washington, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Dreapta se organizează la nivel mondial”, a lansat pe Twitter deputatul, anunţând organizarea în premieră în Brazilia a unei întâlniri în cadrul Conferinţei Acţiunii Politice Conservatoare (CPAC), care are loc în fiecare an în Statele Unite.

Citește și: Coreea de Nord a tras în mare alte ‘proiectile neidentificate’ și respinge orice negociere cu Seulul

“Punem bazele conservatorismul în Brazilia pentru a pune în practică reformele necesare şi pentru evitarea unei alte Venezuele în regiune”, a continuat Eduardo Bolsonaro, un opozant înverşunat al mişcărilor politice de stânga, la fel ca tatăl său.

CPAC reuneşte anual în SUA, începând din 1974, personalităţi din tabăra ultra-conservatorilor.


Întâlnirea va avea loc la Sao Paulo, în perioada 11-12 octombrie. Eduardo Bolsonaro a precizat că va anunţa ulterior numele personalităţilor care vor fi invitate.

Citește și: Norvegia NU mai finanțează blocarea defrișărilor din Brazilia

Deputatul brazilian în vârstă de 35 de ani este apropiat de americanul de extremă-dreapta Steve Bannon, fost strateg al preşedintelui Donald Trump.

Steve Bannon l-a desemnat pe acesta în urmă cu câteva luni unul din liderii The Movement (Mişcarea), care îşi propune să aducă împreună mişcările de dreapta populiste de pe glob.

Eduardo Bolsonaro urmează să fie numit în curând de tatăl său ambasador al Braziliei în SUA. Alegerea a stârnit proteste ca urmare a lipsei sale de experienţă, iar nominalizare urmează să fie validată de un Senat foarte divizat. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Legislația rutieră se aliniază cu normele UE

Normele de reglementarea circulației vehiculelor pe drumurile publice în raport cu masele și dimensiunile maxime admise vor fi ajustate la standardele europene. Deputații Comisiei...

SFS ne anunţă ce taxe trebuie achitate în această lună

Serviciul Fiscal de Stat anunță principalele termene-limită din luna iunie 2026 pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale și achitarea obligațiilor fiscale. Contribuabilii vizați trebuie...

VIDEO Spelunci de droguri în casele a doi bărbaţi

Doi bărbați de 37 și 38 de ani, care și-au transformat locuințele în spații destinate consumului de droguri, au fost reținuți de oamenii legii. Potrivit...

Transnistria NU va bloca drumul R. Moldova spre Uniunea Europeană

Integrarea europeană și reintegrarea teritorială a Republicii Moldova sunt două procese separate, dar complementare, iar conflictul transnistrean nu va bloca aderarea Republicii Moldova la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.