Brexit: Spania şi Marea Britanie au ajuns la un acord în privinţa Gibraltarului

Publicat:

Spania şi Marea Britanie şi-au soluţionat sâmbătă disputa cu privire la Gibraltar, înlăturând astfel unul dintre ultimele obstacole în calea acordului de divorţ dintre Londra şi Uniunea Europeană, care ar urma să fie finalizat duminică în cadrul unui summit special, informează dpa, scrie Agerpres.

Declaraţii de presă difuzate de guvernul britanic şi cel din Gibraltar anunţau ajungerea la un acord care stipulează că Brexit-ul nu va afecta pe viitor statutul de negociere al Marii Britanii privind teritoriile sale.


Citește și : Explozie la o fabrică în China. Cel puțin două persoane au murit

Spania ameninţase să se opună prin veto acordului privind Brexit-ul din cauza unor obiecţii de ultimă oră pe tema situaţiei Gibraltarului, o mică peninsulă pe coasta de sud a Spaniei şi teritoriu britanic începând din 1713, unul dintre principalele subiecte asupra cărora existau divergenţe între Londra şi Madrid.

La rândul său, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat că Spania a ajuns la un acord cu privire la Gibraltar şi, prin urmare, duminică va vota în favoarea Brexit-ului. ”Tocmai l-am anunţat pe regele Spaniei că Spania a ajuns la un acord privind Gibraltarul. Spania şi-a ridicat vetoul şi va vota în favoarea Brexit-ului”, a transmis Sanchez, într-o declaraţie în direct la televiziunea spaniolă.

Potrivit unui proiect de document văzut de Reuters, duminică, Uniunea Europeană va declara că orice fel de aranjamente viitoare referitoare la Gibraltar vor trebui discutate direct cu Madridul. După ce Marea Britanie părăseşte Uniunea, Gibraltarul nu va fi inclus în sfera de competenţă a acordurilor privind teritoriile care vor fi încheiate între Uniune şi Marea Britanie, se menţionează în proiectul de document. ”Totuşi, aceasta nu exclude posibilitatea de a avea acorduri separate între Uniune şi Marea Britanie în ceea ce priveşte Gibraltarul… aceste acorduri separate vor necesita acordul prealabil al Regatului Spaniei”, se mai menţionează în text.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a dat asigurări sâmbătă că summitul de duminică pentru aprobarea acordului privind Brexit-ul va avea loc, după depăşirea reticenţelor spaniole, deşi a recunoscut că ”nimeni nu are motive să fie mulţumit”. ”Voi recomanda să aprobăm duminică rezultatul negocierilor privind Brexit-ul. Nimeni nu are motive să fie mulţumit. Dar cel puţin în acest moment critic cei 27 au trecut proba unităţii şi a solidarităţii”, a declarat Tusk, în scrisoarea adresată liderilor UE prin care îi invită la reuniunea de la Bruxelles, despre care a spus că va începe la ora locală 09:30 (08:30 GMT).

Citește și : Rouhani face apel „musulmanilor din toată lumea” să se unească împotriva SUA

Şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a reacţionat. După o discuţie cu premierul spaniol, Juncker a declarat că solidaritatea şi dialogul reprezintă ”felul europenilor de a găsi soluţii”. ”Tocmai am vorbit cu premierul Sanchez. Solidaritatea, hotărârea şi dialogul sunt mijloacele de a găsi soluţii în Uniunea Europeană”, a scris Juncker pe Twitter, potrivit EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.