Brînzaniuc dă de toţi pereţii cu primarul Capitalei: ‘Toată partida prorusă s-a adunat în jurul lui’

Publicat:

Partidul Social Democrat European face apel către toate formațiunile proeuropene din Republica Moldova să identifice un candidat comun la funcția de primar general al municipiului Chișinău.

Vicepreședintele PSDE, Vadim Brînzaniuc, spune că formațiunea sa încă nu și-a anunțat oficial candidatul pentru că așteaptă maturitate din partea celorlalte partide proeuropene și identificarea unui candidat comun. De cealaltă parte, candidatul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) la funcția de primar general al Chișinăului spune că retorica potrivit căreia toate formațiunile trebuie să se unească în jurul unui singur candidat este falsă, notează Știri.md cu referire la IPN.


Citeşte şi: Moldova, MĂTURATĂ de POTOP: Zeci de familii au rămas fără lumină și acoperișuri – Stiripesurse.md

Vicepreședintele PSDE, Vadim Brînzaniuc, spune că există riscul ca Ion Ceban să câștige un nou mandat de primar al Chișinăului, în lipsa unui candidat proeuropean puternic. Potrivit lui Vadim Brînzaniuc, toate forțele proruse din Republica Moldova vor înainta candidați cu șanse reduse, astfel asigurându-i lui Ion Ceban victoria în alegeri.

„Noi am ieșit primii, încă în luna aprilie, cu îndemnul de a identifica un candidat comun al partidelor de orientare proeuropeană, proromânească. Am avut multe discuții ca, într-un final, unii candidați să-și anunțe intenția de a merge separat. Poate în al doisprezecelea ceas vom veni cu o abordare serioasă. Să încercăm să facem un pas în urmă, inclusiv cei care și-au anunțat deja intenția de a merge în campania electorală și să avem un candidat comun. Toată partida prorusă s-a adunat în jurul lui Ion Ceban. Socialiștii vor veni cu un candidat fără nume. Ceea ce ne face să credem că Moscova vrea să-și întărească candidatul pe care-l are în Chișinău”, a spus vicepreședintele PSDE, Vadim Brînzaniuc.

În același context, Ion Bulgac, candidatul CUB la funcția de primar general al Chișinăului, spune că guvernarea este cea care-i sporește lui Ion Ceban șansele unui nou câștig, nu formațiunile care-și înaintează candidați în cursă. Potrivit lui Ion Bulgac, prin lupta cu Ion Ceban, guvernarea nu face decât să-i crească vizibilitatea actualului primar.

Citeşte şi: Tiraspolul renunţă în acest an la parada militară – Stiripesurse.md

„Eu sunt cetățean al Republicii Moldova, îmi cunosc drepturile și obligațiile pe care le am față de acest stat. La nivel constituțional statul îmi recunoaște dreptul de a alege și de a fi ales. Nu trebuie să ne lăsăm manipulați de tehnologiile electorale potrivit cărora partidele care nu contează să se unească, iar partidele mari să se bată între ele. În privința lui Ion Ceban, eu sunt sigur că guvernarea actuală azi îi face un serviciu mult mai mare decât îi facem noi prin această luptă publică. Dacă mă considerați pe mine vinovat de faptul că Ion Ceban e candidatul creditat cu cele mai mari șanse, tind să nu fiu de acord cu acest lucru”, a spus vicepreședintele CUB, Ion Bulgac.

Primul tur al alegerilor locale generale va fi organizat pe 5 noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase De la independența sa acum peste treizeci de ani, Republica Moldova...

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

Ultima zi a recensământului populației

Ultima zi a recensământului populației Astăzi, 7 iulie, este ultima zi a recensământului populației. Conform datelor preliminare prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), în...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 06.07.2024 până...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.