StiripesurseSintezeBritanicul condamnat pentru spionaj în EAU a fost graţiat de şeic

Britanicul condamnat pentru spionaj în EAU a fost graţiat de şeic

Publicat:

Emiratele Arabe Unite l-au graţiat pe cetăţeanul britanic Matthew Hedges, ce fusese condamnat la închisoare pe viaţă pentru spionaj, informează luni agenţiile de presă internaţionale, potrivit agepres.

“O graţiere prezidenţială a fost decisă, cu efect imediat, de către şeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan, preşedintele Emiratelor Arabe Unite”, a anunţat Ministerul Afacerilor Prezidenţial al acestei ţări.

Citeşte şi: SUA redeschid frontiera cu Mexicul

Vineri, ambasadorul Emiratelor Unite Arabe la Londra, Sulaiman Almazroui, a declarat că ţara sa analizează o cerere de graţiere formulată de familia lui Matthew Hedges.

După anunţarea graţierii, ministrul britanic al afacerilor externe, Jeremy Hunt, a exprimat gratitudinea ţării sale. “În pofida dezacordului nostru în ceea ce priveşte acuzaţiile, suntem recunoscători guvernului EAU pentru soluţionarea rapidă a problemei”, a reacţionat Hunt într-un mesaj pe Twitter.


Citeşte şi: Apele Mării Negre dau în clocot! Ucraina şi Rusia sunt aproape de război

Arestat pe aeroportul din Dubai la 5 mai, Matthew Hedges, în vârstă de 31 de ani şi doctorand la Universitatea Durham (nord-estul Marii Britanii), a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă de tribunalul federal din Abou Dhabi, pentru spionaj în folosul unei terţe ţări.

Potrivit soţiei sale, Daniela Tejada, Matthew Hedges făcea cercetări asupra politicii externe şi interne a Emiratelor în materie de securitate după Primăvara Arabă din 2011. El a locuit în Emirate “mai mulţi ani”, înainte de a se întoarce în Marea Britanie în 2015, a afirmat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.