StiripesurseCultură și MediaDiverseBritney Spears şi tatăl ei au ajuns la o înţelegere în...

Britney Spears şi tatăl ei au ajuns la o înţelegere în cadrul disputei lor juridice

Publicat:

Britney Spears şi tatăl ei au ajuns la o înţelegere în cadrul disputei lor juridice

Cântăreaţa pop americană Britney Spears şi tatăl ei, Jamie Spears, au rezolvat la sfârşitul săptămânii trecute problemele rămase încă nesoluţionate în urma unei bătălii juridice acerbe, la aproximativ doi ani şi jumătate după ce artista a fost eliberată de sub tutela părintelui ei, informează DPA.

Britney Spears, în vârstă de 42 de ani, a semnat sâmbătă un acord în valoare de mai multe milioane de dolari, la un tribunal din Los Angeles, cu privire la plata onorariilor legale şi a altor cheltuieli ale tatălui său, în vârstă de 71 de ani, au anunţat mass-media americane, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Andrei Galațchi, ‘omul lui Șor’ a fost eliberat din arest preventiv

Detaliile înţelegerii nu au fost dezvăluite, însă avocaţii ambelor părţi au confirmat-o în declaraţii făcute pentru diverse companii media.

În 2008, Jamie Spears a preluat tutela juridică asupra cântăreţei pop, după ce aceasta a suferit o cădere psihică din cauza unor probleme personale şi profesionale. Cântăreaţa a fost eliberată din acest aranjament la jumătatea lunii noiembrie 2021, după o lungă bătălie juridică.


Tutela aprobată de instanţă i-a acordat lui Jamie Spears o autoritate semnificativă atât asupra activelor ei financiare, cât şi asupra deciziilor din viaţa personală şi profesională a fiicei sale.

Cântăreaţa a susţinut că Jamie Spears a abuzat de acel statut juridic şi că a maltratat-o în acea perioadă. Britney Spars se numără printre cele mai de succes cântăreţe din istoria industriei muzicale, în contextul în care mai multe dintre albume sale au fost recompensate cu discul de platină.

“Deşi tutela a fost ridicată în noiembrie 2021, dorinţa ei de libertate este de acum cu adevărat completă”, a declarat Mathew Rosengart, avocatul cântăreţei Britney Spears, într-un comunicat. “Aşa cum şi-a dorit, libertatea ei include acum faptul că nu va mai trebui să se prezinte sau să fie implicată în instanţă în această chestiune”, a adăugat el.

Alex Weingarten, avocatul tatălui cântăreţei, a declarat pentru CNN că “Jamie este încântat că totul s-a terminat”.

Citește și : Adjunctul lui Şoigu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, riscă 15 ani de închisoare pentru că a luat mită

Înţelegerea va însemna, din câte se pare, că Jamie Spears nu va mai fi implicat în administrarea bunurilor fiicei sale.

Tatăl ei a negat însă că ar fi comis vreo greşeală în perioada tutelei juridice şi a susţinut că a acţionat întotdeauna în interesul fiicei sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.