StiripesurseExterneBruxellesul forțează aplicarea acordului UE-Mercosur, deși Parlamentul European nu l-a ratificat....

Bruxellesul forțează aplicarea acordului UE-Mercosur, deși Parlamentul European nu l-a ratificat. O decizie cu risc politic major

Publicat:

Comisia Europeană a decis să pună în aplicare provizoriu acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul sud-american Mercosur, deși documentul nu a fost încă ratificat de Parlamentul European. Anunțul făcut vineri de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, deschide un nou front de tensiune între Bruxelles, eurodeputați și mai multe capitale europene care contestă înțelegerea, scrie Politico.

Acordul ar crea o zonă de liber schimb care ar acoperi aproximativ 720 de milioane de persoane, fiind unul dintre cele mai ambițioase proiecte comerciale ale UE din ultimele decenii.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Aplicare provizorie înainte de verdictul CJUE

Controversa majoră vine din faptul că, luna trecută, Parlamentul European a votat trimiterea acordului la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru analiză juridică. Decizia a blocat practic ratificarea finală pentru o perioadă ce poate ajunge la doi ani.

Cu toate acestea, Ursula von der Leyen a anunțat că Executivul european va merge înainte cu aplicarea provizorie.


„Oferă Europei un avantaj strategic de prim intrat pe piață într-o lume marcată de concurență acerbă și orizonturi scurte. Acest avantaj de prim intrat trebuie să se materializeze”, a declarat șefa Comisiei.

Ea a precizat că, după consultări intense cu statele membre și cu eurodeputații, Comisia consideră că există bază politică pentru a avansa. „În ultimele săptămâni, am discutat intens acest subiect cu statele membre și cu membrii Parlamentului European. Pe această bază, Comisia va trece acum la aplicarea provizorie.”, a spus von der Leyen.

Franța și Polonia, în fruntea opoziției

Decizia riscă să amplifice opoziția din Parlamentul European și să tensioneze relațiile cu state precum Franța și Polonia, care și-au exprimat rezervele față de acord, în special din cauza impactului asupra agriculturii și a standardelor de mediu.

Aplicarea provizorie ar putea transforma votul final de consimțământ, care va avea loc după pronunțarea Curții de Justiție, într-un test politic major pentru Comisie.

Undă verde din partea statelor membre

În ianuarie, Comisia Europeană a primit aprobarea statelor membre pentru a pune în aplicare acordul, cu condiția ca și țările Mercosur să finalizeze propriile proceduri interne.

Argentina și Uruguay au ratificat acordul joi, ceea ce a deschis calea pentru pasul făcut acum de Bruxelles.

Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, a salutat decizia într-un mesaj postat pe X. „Felicitări @vonderleyen pentru decizia privind aplicarea provizorie a acordului Mercosur. Este un impuls pozitiv pentru exporturile noastre, care continuă să contribuie la creșterea economică a Italiei”, a scris Tajani.

O decizie fără precedent în ultimul deceniu

Comisia Europeană nu a mai recurs la aplicarea provizorie a unui acord comercial fără votul Parlamentului European de peste zece ani. Susținătorii acordului argumentează însă că UE trebuie să se miște rapid, într-un moment în care SUA și China își intensifică prezența economică în America Latină.

Comisarul european pentru Comerț, Maroš Šefčovič, a respins criticile potrivit cărora Parlamentul ar fi fost ocolit.

„Unii dintre dumneavoastră spuneți că lipsim Parlamentul European de vot. Nu noi am fost cei care l-am trimis la Curtea Europeană de Justiție. Ați fi putut vota acest acord. Ați decis să îl trimiteți la Curtea Europeană de Justiție, lucru pe care îl respect pe deplin.”, a spus Šefčovič.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Președintele Comisiei pentru Comerț Internațional din Parlamentul European, Bernd Lange, a justificat situația drept una excepțională. „Ne aflăm într-o situație excepțională în care Parlamentul European poate vota doar după pronunțarea CJUE. În același timp, regulile comerțului internațional sunt încălcate constant de alții.”, a afirmat Lange.

Ce înseamnă aplicare provizorie

Aplicarea provizorie permite intrarea în vigoare a unor părți ale acordului înainte de ratificarea completă. Dacă Parlamentul European va respinge ulterior acordul, acesta poate fi suspendat.

Miza este însă una strategică: Bruxellesul vrea să securizeze accesul companiilor europene la piața sud-americană înainte ca alte puteri globale să își consolideze poziția.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei

Deficitul fondului de pensii din Republica Moldova este de peste 3 miliarde de lei, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Potrivit...

Delegația transnistreană critică poziția R. Moldova în CUC

Delegația transnistreană la Comisia Unificată de Control (CUC) a emis o declarație „privind acțiunile provocatoare ale Republicii Moldova împotriva procesului de menținere a păcii...

Recolta de cireșe a fost compromisă aproape în totalitate

Recolta de cireșe din acest an este grav afectată de înghețurile de primăvară, ploile abundente și grindina care au lovit mai multe regiuni ale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.