StiripesurseȘtirile zileiBucureştiul anunţă cinci noi poduri peste Prut

Bucureştiul anunţă cinci noi poduri peste Prut

Publicat:

Bucureştiul anunţă cinci noi poduri peste Prut

Cinci poduri noi urmează să fie construite peste Prut. Declarația a fost făcută de ministrul român al Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, la Radio Moldova. Oficialul de la București susține că proiectul va asigura interconectarea Republicii Moldova cu România și, implicit, cu Uniunea Europeană. Lucrările ar urma să demareze cu construcția podului Ungheni-Ungheni, care va face legătura cu Autostrada Unirii.

„Avem într-o primă etapă în plan să construim cinci noi poduri peste Prut. Toate aceste proiecte sunt în diferite faze de lucru, astăzi faze destul de avansate. (…) În paralel, continuăm demersurile pentru reabilitarea infrastructurilor existente”, a declarat Irinel Ionel Scrioșteanu.Vezi şi: UE salută eliberarea unor deţinuţi de către Moscova (VIDEO) – Stiripesurse.md

Ministrul român al Transporturilor susține că podul peste Prut de la Ungheni va aduce mai multe beneficii, atât pentru Republica Moldova, cât și pentru România. Între acestea – atragerea investitorilor străini, precum și noi locuri de muncă.

„Va crește calitatea vieții cetățenilor pe unde trece asemenea infrastructură, va da un nou impuls dezvoltării Republicii Moldova”, a menționat secretarul român de stat.

Bucureştiul anunţă cinci noi poduri peste Prut

Podul peste Prut de la Ungheni face parte din proiectul Autostrăzii A8 și va avea și punct de trecere a frontierei, care va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova). Celelalte patru poduri vor fi construite între zonele Stanca (România) și Costești în raionul Râșcani, la sud de actualul punct vamal din zonă, Bumbăta (România) și Leova în raionul Leova, unde a mai funcționat un punct de trecere a frontierei temporar, Fălciu (România) și localitatea Leca din raionul Cantemir, Răducăneni (România) și localitatea Bărbăieni din raionul Nisporeni.


Precizăm că scopul construcției acestor poduri peste Prut este eliminarea blocajelor din punctele de trecere a frontierei, creșterea capacității de transport dintre cele două țări, realizarea conectivității Republicii Moldova cu rețelele europene de transport TEN-T și fluidizarea și optimizarea fluxului de transport mărfuri cu camioanele ce trebuie operate în Portul Constanța.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

VIDEO Vindeau droguri în propria locuință. Un cuplu – reținut

Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 49 de ani și a concubinei sale de 45 de ani, suspectați de...

Moldova raportează cel mai mare progres anual în procesul de integrare

Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre statele candidate și este pregătită să deschidă toate cele șase clustere de capitole de...

Troleibuzele de pe ruta 29 sunt redirecționate

Atenție, troleibuzele de Ruta nr. 29 sunt redirecționate de pe str. Mitr. Gavriil Bănulescu-Bodoni - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - str. Mihai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.