StiripesurseExterneBuddha Boy a fost arestat în Nepal (VIDEO)

Buddha Boy a fost arestat în Nepal (VIDEO)

Publicat:

Buddha Boy a fost arestat în Nepal

Trebuie să se fi pierdut pe calea spre iluminare. Ram Bahadur Bomjon, un lider spiritual nepalez care a devenit bogat și faimos după ce a stat luni de zile în post şi meditație profundă sub un copac din pădurea Piluwa, a fost arestat în Kathmandu, după ani de zile de fugă. Este acuzat de viol (victima fiind un minor), hărțuire sexuală și răpirea a cel puțin patru adepți care au dispărut în mod misterios din ashramurile – comunitățile spirituale conduse de el – fondate în districtele Bara, Sarlahi, Sindhupalchok și Sindhuli, scrie LA STAMPA, potrivit stiripesurse.ro.

Cunoscut sub numele de Buddha Boy, călugărul nepalez a devenit celebru în 2005, în perioada adolescenţei, datorită relatărilor adepților săi care l-au observat meditând nemișcat fără a avea nevoie de apă, mâncare sau somn. De atunci, sute de mii de oameni din întreaga lume au venit în Nepal pentru a urma învățăturile tânărului călugăr nepalez: mai ales că popularitatea lui Bomjon creştea din ce în ce mai mult şi datorită faptului că era considerat reîncarnarea lui Siddhartha Gautama, istoricul Buddha.

Meditația din pădurea Piluwa

Cazul său a fost examinat și de guvernul nepalez, care a spus însă că nu a strâns suficiente elemente pentru a putea evalua situația: singurul lucru cer era că în timpul zilei tânărul nu dormea şi nici nu mânca, iar de la 5 seara până la 5, dimineaţa trupul călugărului era acoperit cu o pânză. După zece luni de meditație – cel puțin pe hârtie – neîntreruptă, Bomjan a dispărut reapărând trei ani mai târziu și spunând că petrecuse tot acest timp meditând, singur, în junglă.

Buddha Boy a fost arestat în Nepal

Aşa cum relatează documentarul Micul Buddha: Realitatea lui Ram Bahadur Bomjan, de-a lungul anilor, mii și mii de adepți s-au pus la dispoziție guru-ului, contribuind la sporirea averii sale care a continuat să prospere şi graţie rețelei de ashram-uri, unde Bomjam, care se îndepărtase de budismul tradițional, crease o nouă religie. Când a fost arestat, Micul Buddha se afla în posesia unor numerar în valoare de 30 de milioane de rupii nepaleze – aproximativ 225.000 de dolari – și alți 22.500 de dolari în valută străină din 16 țări diferite. De asemenea, au fost ridicate cheia unui SUV, carnetele a trei vehicule cu două roți și diverse dispozitive electronice. Laptop-uri, pen drive-uri, iPad-uri și tablete, telefoane mobile.


Citeşte şi: România este nevoită să reprimească migranţi – Stiripesurse.md

Acuzațiile împotriva lui Bomjan datează de mai bine de un deceniu. În 2010, când locuitorii unui oraș în care fusese construit ashramul său au depus împotriva lui zeci de plângeri de agresiune, acesta s-a apărat spunând ”că i-a bătut pentru că i-au tulburat meditația”. În 2018, o tânără de 18 ani l-a acuzat pe guru că a violat-o într-o mănăstire, iar în anul următor, polițiștii au demarat o altă anchetă privind dispariția a patru adepți.

Reacția lui Bomjan în momentul arestului nu a fost deloc una înţeleaptă. După cum a relatat poliția nepaleză, la sosirea agenţilor, Buddha Boy a încercat să sară pe fereastra casei sale, aflată la etajul al patrulea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.