StiripesurseExterneBulgaria a cerut SUA exceptarea sa de la aplicarea sancțiunilor americane...

Bulgaria a cerut SUA exceptarea sa de la aplicarea sancțiunilor americane împotriva Lukoil

Publicat:

Bulgaria, urmând exemplul Germaniei și Ungariei, a solicitat o excepție din partea SUA privind aplicarea sancțiunilor americane impuse companiei petroliere ruse Lukoil, care deține singura rafinărie bulgară, a confirmat miercuri în parlamentul de la Sofia ministrul bulgar al Energiei, Jecho Stankov, relatează agenția EFE.

Potrivit ministrului menționat cererea a fost înaintată Washingtonului la sfârșitul lunii octombrie, la câteva zile după ce administrația președintelui american Donald Trump a anunțat sancțiuni împotriva Lukoil și Rosneft, două dintre principalele companii petroliere rusești, sancțiuni aplicabile începând din data de 21 noiembrie.

Trump speră că prin aceste sancțiuni, și mai ales prin sancțiunile secundare cu care amenință companiile și statele terțe care ar continua să facă afaceri cu cele două companii rusești, vor fi diminuate veniturile energetice ale Rusiei, pentru a-i fi diminuate implicit veniturile pentru finanțarea armatei și a accepta prin urmare încetarea războiului din Ucraina în termenii doriți de aceasta și de susținătorii săi occidentali.

Până la declarația de miercuri a ministrului bulgar al energiei autoritățile de la Sofia nu anunțaseră public solicitarea unei astfel de scutiri, iar anunțul acestuia nu precizează perioada pentru care a fost cerută excepția.

Obiectivul acestei solicitări, a mai spus ministrul citat, este ‘obținerea unei scutiri care să garanteze stabilitatea și continuitatea producției pe teritoriul național, să asigure acoperirea nevoilor și, în consecință, menținerea nivelului prețurilor la combustibili’.


Germania a anunțat că a obținut deja din partea SUA o scutire de la aplicarea sancțiunilor împotriva Rosneft, companie care operează o mare rafinărie lângă Berlin. De asemenea, premierul ungar Viktor Orban a obținut, în urma summitului de vineri cu Trump, acordul SUA de a continua să cumpere petrol prin conducte rusești, întrucât Ungaria este o țară lipsită de ieșire la mare și se poate aproviziona mai dificil din alte surse

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Putin a vorbit militarilor ruși despre România. ‘Este posibil să nu se întâmple mâine sau poimâine’

Ucraina îşi va pierde mai devreme sau mai târziu teritoriile din vest, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, duminică, în cadrul unei întâlniri cu...

Ion Ceban critică noua reforma în domeniul educației: ‘O decizie luată fără explicații clare’

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică deciziile noului Guvern privind reforma în domeniul educației și susține că autoritățile ar crea noi structuri administrative în...

CSM a lansat concurs pentru ocuparea a 15 funcții de judecător în Colegiul specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat concurs pentru suplinirea a 15 posturi vacante de judecător în cadrul Colegiului specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău,...

Ministerul Culturii vrea să ia 10 milioane de lei de la teatre pentru evenimentele ‘Moldova-35’. Finanțele cer altă soluție

Organizarea evenimentelor dedicate celor 35 de ani de independență pune presiune pe bugetul Ministerului Culturii. Instituția a solicitat redistribuirea a 10 milioane de lei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.