Bulgaria : GERB a amânat ratificarea în parlament a Convenţiei de la Istanbul, din cauza opoziţiei unor organizaţii religioase şi politice

Publicat:

Partidul conservator GERB, principala formaţiune aflată la guvernare în Bulgaria, a amânat joi ratificarea în parlament a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul), din cauza opoziţiei unor organizaţii religioase şi politice, transmit Reuters, BTA şi Novinite.

Amânarea va oferi timp pentru dezbateri mai ample asupra Convenţiei, dar va permite ratificarea tratatului în intervalul de şase luni în care Bulgaria deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a declarat liderul grupului parlamentar al GERB, Ţvetan Ţvetanov, conform agerpres .


Opoziţia faţă de Convenţia de la Istanbul s-a intensificat în ultimele zile, după ce Biserica Ortodoxă bulgară a declarat că adoptarea tratatului ar duce la decadenţă morală.

Citește și : Interpolul predă pentru prima dată Irakului un ministru corupt

Criticii susţin că ratificarea Convenţiei i-ar încuraja pe tineri să se identifice ca transsexuali sau de al treilea sex, şi că ar conduce ulterior la legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex.

Biroul Muftiului Cultului Musulman s-a opus ratificării, arătând că ‘subiectele legate de gen sunt capcane periculoase’ care pun în pericol societatea bulgară.

Formaţiunea parteneră a GERB la guvernare, Patrioţii Uniţi, de extremă dreapta, s-a opus la rândul său ratificării Convenţiei, iar Partidul Socialist a cerut organizarea unui referendum pe această temă.

GERB a negat că ratificarea Convenţiei ar obliga Bulgaria să introducă în lege ‘al treilea sex’ ori să legalizeze căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

‘Suntem obligaţi să facem ceea ce alte state UE şi chiar state non-UE au făcut deja’, a declarat Ţvetanov. ‘Vom face tot posibilul în aceste săptămâni pentru a avea o dezbatere suplimentară cu comunitatea academică, ONG-uri şi experţi, astfel încât să putem explica într-adevăr care sunt obiectivele Convenţiei şi oportunităţile pe care le oferă’, a adăugat Ţvetanov.

Guvernul bulgar a semnat în 2016 Convenţia de la Istanbul, ce mai trebuie ratificată de parlament. În total, peste 40 de state au semnat acest tratat.

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, a declarat luni că Bulgaria ar trebui să ratifice rapid Convenţia, o opinie la care a subscris prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.