StiripesurseDiasporaBulgaria vrea să interzică importul de cereale ucrainene

Bulgaria vrea să interzică importul de cereale ucrainene

Publicat:

Bulgaria are în vedere interzicerea importului de cereale ucrainene, urmând exemplul Poloniei şi Ungariei, a declarat ministrul interimar al Agriculturii, Iavor Gechev, duminică, la Plovdiv, informează Radio Bulgaria , scrie news.ro.

“Interesele bulgare trebuie protejate. Mai mult, acum că două ţări au acţionat deja în acest fel, dacă nu reacţionăm, acumulările de pe teritoriul bulgar ar putea deveni şi mai mari”, a afirmat acesta.

Citește și : G7 a convenit să ceară reducerea consumului de gaze şi creşterea energiei electrice

Ministrul a mai spus că în urmă cu câteva zile a vorbit cu omologii din şase ţări pe această temă. De fapt, Sofia ceruse Bruxelles-ului să reacţioneze încă din septembrie. Ministrul a spus că marţi va avea loc „comunicare cu preşedintele, care este direct implicat în această situaţie”.

Acţiunea unilaterală privind comerţul de către statele membre ale Uniunii Europene este inacceptabilă, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, după ce Polonia şi Ungaria au anunţat interzicerea importurilor de cereale şi alte alimente din Ucraina pentru a proteja sectorul agricol local.


Citește și : Polonia interzice importurile de cereale şi alte produse alimentare din Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.