StiripesurseCultură și MediaConsiliul pentru proiecte investiționale lasă fără licență de emisie un post...

Consiliul pentru proiecte investiționale lasă fără licență de emisie un post TV, care difuza conținut ce aparținea în trecut unui canal asociat lui Șor

Publicat:

SRL „Media Pro Group” a rămas fără licență de emisie pentru postul de televiziune ITV. O decizie în acest sens a fost luată pe 5 noiembrie de către membrii Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale, dar a fost publicată pe site-ul Guvernului pe 14 noiembrie.

„Pentru compania SRL „MEDIA PRO GROUP” au fost prezentate documentele și informațiile solicitate. În urma analizei efectuate, reieșind din prevederile art. 6 din Legea 174/2021 s-a propus refuzul aprobării prealabile a investițiilor”, se spune în hotărâre, potrivit zdg.md.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

De asemenea, Consiliul a decis retragerea actelor permisive pentru serviciile audiovizuale Euronova FM, Drive FM, dar și pentru AO „People for free media”, fondatorul postului de televiziune Cotidianul TV, care a fost amendat, în 2023, cu 15 000 de lei pentru întreruperea nemotivată a activității.

În octombrie 2023, postul de televiziune ITV a fost amendat cu 5 000 de lei de Consiliul Audiovizualului (CA), pentru că nu și-a respectat propria concepție de programe aprobată în august 2023. Potrivit unui comunicat al CA, postul de televiziune ITV a difuzat 9,45% de programe audiovizuale realizate de producători ce nu se află sub jurisdicția R. Moldova, în timp ce furnizorul s-a angajat să nu dea astfel de conținut, indicând 0% în concepție. În această categorie a fost inclus filmul-serial „След” realizat de un producător din Federația Rusă.


Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Tot în acea perioadă, membrul CA, Ruslan Mihalevschi, care era și inițiatorul controlului, a declarat că se observa tendința unui post TV a cărui licență a fost suspendată să emită prin intermediul unui alt post de televiziune. Conținutul difuzat de ITV, aparținea în trecut postului Primul în Moldova, asociat fostului deputat fugar Ilan Șor.

Anterior, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a dispus suspendarea licenței de emisie a șase posturi TV, unele dintre ele fiind chiar succesoarele unor canale a căror licență de emisie a fost suspendată anterior. În urma deciziei CSE, ITV, Orizont TV, Prime TV, Publika TV, Canal 2 și Canal 3 nu mai emiteau în eter. Totuși, mai multe dintre programele celor 12 posturi TV ajungeau în casele oamenilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.