StiripesurseȘtirile zileiCabinetul Recean se reunește în ședință. Cele mai importante proiecte

Cabinetul Recean se reunește în ședință. Cele mai importante proiecte

Publicat:

Guvernul se reunește, tradițional în ședință astăzi, iar miniștri vor examina și aproba 19 proiecte incluse pe ordinea de zi.

Citește și: Zeci de moldoveni s-au intoxicat săptămâna trecută

Respectiv, în cadrul ședinței de astăzi urmează să fie aprobat Conceptul Sistemului informațional național în domeniul eficienței energetice „SINEE”, de asemenea, Conceptul Sistemului informațional „Registrul prețurilor bunurilor imobile”.

Pe ordinea de zi se mai regăsește și Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind modul de examinare și de soluționare a cauzelor contravenționale în formă electronică cu aplicarea semnăturii electronice simple. Proiect de hotărâre a Guvernului cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii India privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor și împuternicirea delegației oficiale pentru negocierea acestuia.

De asemenea, Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea listelor materiei prime medicamentoase, materialelor, articolelor, ambalajului primar şi secundar, utilizate la prepararea şi producerea medicamentelor și abrogarea unor hotărâri ale Guvernului în acest sens.


Ar urma, la fel, să fie aprobat Regulamentul privind producerea șii comercializarea semințelor de cerealelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.